Într-un discurs menit să calmeze nervii zguduiţi de două falimente importante ale băncilor, luna aceasta, Yellen a spus că sistemul bancar din SUA se stabilizează şi că măsurile luate pentru garantarea depozitelor în acele instituţii au arătat ”un angajament hotărât” de a se asigura că economiile deponenţilor şi băncile rămân în siguranţă.
"Paşii pe care i-am luat nu s-au concentrat pe sprijinirea anumitor bănci sau clase de bănci. Intervenţia noastră a fost necesară pentru a proteja sistemul bancar mai larg din SUA", a declarat Yellen la o conferinţă a Asociaţiei Bancherilor Americani la Washington.
”Şi acţiuni similare ar putea fi justificate dacă instituţiile mai mici suferă de retrageri ale depozitelor care prezintă riscul de contagiune”, a adăugat ea în remarci pregătite care au atras ovaţie din partea bancherilor adunaţi după ce le-a susţinut.
Yellen, vorbind la mai bine de o săptămână după ce Federal Deposit Insurance Corp (FDIC) a închis Silicon Valley Bank şi Signature Bank, a declarat că acţiunile ”decisive şi puternice” întăresc încrederea publicului în sistemul bancar al SUA şi protejează economia americană.


