Coface România a asigurat 2.000 de companii româneşti împotriva riscurilor din finanţare, susţine compania. Principalele domenii asigurate de Coface România sunt construcţiile, segmentul de informatică şi tehnologie, metalurgia şi industria produselor alimentare, care reprezintă aproximativ 80% din totalul asigurărilor de credit acordate de Coface, potrivit lui Ionescu.
Compania s-a lansat în segmentul de activitate al asigurărilor de credit în prima parte a anului trecut. Coface mai este prezentă pe piaţa din România şi pe segmentul informaţiilor de credit, care asigură 55% din cifra de afaceri a companiei, şi în managementul creanţelor, care asigură restul de 45%. Grupul Coface are o expunere totală în România de 1,6 miliarde euro în 2007.
Coface asigură 85% din valoarea totală a unui contract sau a întregii cifre de afaceri. Prima de asigurare se calculează ca procent din cifra de afaceri şi poate varia în medie între 0,3% şi 0,8%. Perioada maximă de credit este de 120 de zile de la data facturării. Răspunderea Coface este de maximum 25 de ori prima plătită, dar poate atinge şi un nivel de 30-35 de ori prima plătită, caz în care se va plăti un procent suplimentar.
Subsidiara românească a grupului francez a fost fondată în octombrie 1996. Cifra de afaceri a companiei a atins în 2006 nivelul de 1,6 milioane euro, iar creşterea a fost de 71% anual, între 2004 şi 2006. Informaţiile de credit au avut în 2006 o pondere de 55% din cifra de afaceri, iar managementul creanţelor o pondere de 45%.
Sursa: NewsIn
Sectorul construcţiilor are cea mai mare pondere în asigurările de credit ale Coface din România
Publicat la 23.01.2008, 13:08:51
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Piețe financiare
Curs BNR valabil 25 august 2026: 1 euro = 5.2536 lei. Leul câștigă ușor teren

Piețe financiare
ETF vs fond mutual: care e mai bun pentru un român?

Piețe financiare
Cum funcționează ROBOR și de ce contează pentru creditul tău

Piețe financiare
Aur vs Bitcoin: ce păstrează mai bine valoarea
Piețe financiare
