Seful statului va tine un discurs la Forum, ca si fostii presedinti ai Poloniei, Lech Wałęsa si Aleksander Kwaśniewski, dar si alte personalitati din tara si de peste hotare.
Conferinta va debuta cu lansarea unui raport privind stadiul actual al transformarii Rusiei, urmand ca in cadrul dezbaterilor pe sectiuni sa fie abordate teme precum perspectivele parteneriatului dintre Uniunea Europeana si Rusia, provocarile comune in contextul actual global, arhitectura de securitate europeana si rolul Rusiei in potentarea unei relatii de cooperare, informeaza Administratia Prezidentiala.
De asemenea, vor fi abordate problematici legate de interesele comune ale Rusiei, UE si SUA in spatiul post-sovietic, relatia dintre democratie si mass media, securitatea energetica a UE si rolul jucat de Rusia in domeniu, asigurarea securitatii energetice, perspectivele Parteneriatului pentru Pace in regiunea Caucazului si regiunea Marii Negre in sfera politica europeana.
Forumul va prilejui si discutii legate de sfera economica, in speta investitiile straine directe si de posibilele directii de dezvoltare ale pietelor financiare din UE si Rusia.





