Nabucco singur, chiar funcţionând la capacitate deplină, nu ar putea acoperi cererea europeană în creştere de gaze naturale, pentru acest obiectiv şi pentru diminuarea părţii Rusiei în consumul european de hidrocarburi fiind nevoie de un Coridor Sudic, consideră analistul Vladimir Socor.
Proiectul Nabucco este redefinit mai ambiţios de către oficialii Uniunii Europene (UE), urmând să reprezinte centrul unui Coridor Sudic format dintr-o serie de conducte care să transporte gaze naturale de la Marea Caspică şi din Orientul Mijlociu către Uniunea Europene, spune expertul Fundaţiei Jamestown.
Grupul energetic austriac OMV şi cel german RWE au anunţat în 23 decembrie o iniţiativă privind crearea unei companii cu capital mixt pentru transportul de gaze de pe ţărmul estic al Mării Caspice în vest.
Sursa: NewsIn
Securitatea energetică europeană poate fi creată doar printr-un Coridor Sudic, spune Vladimir Socor
Publicat la 07.01.2009, 16:05:32
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Actualitate
Nutella ”Fabricat în România”? Grupul italian Ferrero ridică o fabrică la Timișoara

Actualitate
România în care nu mai merită să fii sărac. Dar nici bogat nu e chiar simplu să fii

Actualitate
Secretul longevității? În acest sat, femeile ajung la 100 de ani într-o proporție neobișnuit de mare
Actualitate
Astăzi în istorie, 8 octombrie: FMI avertizează lumea de criza din 2008
Actualitate
