Pe ordinea de zi sunt incluse următoarele teme: strategia pentru refacerea credibilităţii României; starea Armatei României; demersurile întreprinse pentru iniţierea programului Avion Multirol al Forţelor Aeriene; evaluările privind ameninţările la adresa securităţii naţionale; procedurile pentru aplicarea prevederilor art. 46, alin. (9), din Legea Concurenţei nr. 21/1996 cu modificările şi completările ulterioare; proiectul de hotărâre a Guvernului pentru aprobarea strategiei de privatizare a Societăţii Naţionale de Transport Feroviar de Marfă ''C.F.R. Marfă'' S.A. şi a mandatului Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii pentru implementarea acesteia; vulnerabilităţile de securitate identificate în contextul atentatului de la Burgas (Bulgaria).
De asemenea, în cadrul şedinţei vor fi abordate şi alte subiecte de interes pentru securitatea naţională.
Şedinţele CSAT sunt conduse de şeful statului, care îndeplineşte funcţia de preşedinte al Consiliului, iar premierul pe cea de vicepreşedinte. Membrii Consiliului Suprem de Apărare a Ţării sunt: ministrul Apărării Naţionale, ministrul Administraţiei şi Internelor, ministrul Afacerilor Externe, ministrul Justiţiei, ministrul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri, ministrul Finanţelor Publice, directorul Serviciului Roman de Informaţii, directorul Serviciului de Informaţii Externe, şeful Statului Major General şi consilierul prezidenţial pentru securitate naţională.



