Carmen Dan și Adrian Todor susțin că au fost în izolare, după ce au avut contact cu persoane infectate cu coronavirus, în timp ce deputatul Cătălin Rădulescu susține că a avut probleme de sănătate și nu a putut participa la ședința din Parlament.
„Care colegi? Cei trei îmbolnăviți? Domnul Potor, domnul Rădulescu și doamna Carmen Dan. Dacă tot forțăm așa lucrurile am să propun Comitetului Politic Național excluderea celor trei. Nu e niciunul bolnav”, a declarat luni, Marcel Ciolacu.
Deputatul Dan Ciocan a fost deja exclus de organizația municipală PSD Caracal. Deputatul ar fi în conflict cu secretarul general al partidului, Paul Stănescu, de care a fost apropiat în trecut când a prins loc pe listele PSD.
Un alt subiect pe care îl discută social democrații este legat de acțiunile viitoare ale partidului.
„Sunt discuţii, pentru că deja s-a terminat o sesiune extroardinară, intrăm în sesiune ordinară, avem dreptul constituţional de a depune o moţiune de cenzură sau de a vota această moţiune”, a declarat luni, Marcel Ciolacu.
Liderul deputaților PSD, Alfred Simonis, a dat însă de înțeles că moțiunea actuală va fi abandonată pentru a nu ridică probleme de constituționalitate, urmând să se decidă dacă va fi depusă o nouă moțiune.
„Tocmai ce am depășit o zi în care nu s-a reușit dezbatere moțiunii. Cred că despre a discuta de o nouă moțiune este mult prea devreme. Avem această moțiune depusă în sesiune extraordinară, sesiune care se încheie astăzi. Sesiunea ordinară va începe mâine, nu găsesc oportun ca această moțiune să fie dezbătută într-o altă sesiune”, a spus Simonis.
O altă variantă luată în calcul de social democrați este să aștepte decizia CCR pe actuala moțiune, procedură contestată de Guvern la Curte.



