Şeful ANAF, invitat la Senat să explice de ce "închide cofetării pentru 5 lei"
Publicat la 31.03.2015, 11:45:51
Decizia a fost luată, marţi, la propunerea senatorului PSD Constantin Popa, propunere care a fost votată în unanimitate de membrii comisiei.
"Oricum nu vine, e prea mare onoarea pentru noi", a spus unul dintre senatori.
"Nu vine, nu vine, dar asta e altceva", a afirmat şi Constantin Popa, iniţiatorul demersului.
Discuţiile dintre senatorii membri ai comisiei au continuat pe marginea acestui subiect.
"Să nu cădem în capcana asta, adică să validăm un simulacru de luptă anticorupţie care, vezi Doamne, e o strategie pe televizoare că e o luptă anticorupţie, că se închide ăla pentru 5 lei, dar în continuare nu sunt executate sutele de milioane, titlurile executorii ale DNA. Sunt 315 milioane euro. De ce nu executăm banii ăştia şi închidem cofetării pentru 5 lei? Să nu cădem în capcană şi să spunem că ne delimităm de veleitari de genul ăsta", a spus un alt senator.
Data la care va avea loc următoarea şedinţă a comisiei Buget-Finanţe a Senatului va fi stabilită ulterior.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Actualitate
Cât pierzi din puterea de cumpărare dacă ții banii cash?

Actualitate
Un anteprenor tech român vrea să ducă AI-ul în primării. Rămâne de văzut cine îi explică primarului cum se pornește calculatorul

Actualitate
Geamuri termopan: cât economisești după schimbarea ferestrelor

Actualitate
BNR: Euro a urcat pe un nou palier, iar inflația va crește din nou până la sfârșitul anului

Actualitate
