Preşedintele ANRM, Gelu Mărăcineanu, a declarat miercuri că, în august 2008, când firma Sterling a încheiat contractul cu Agenţia, nu era atestată să execute activităţi petroliere şi nu avea autorizaţie de mediu pentru a realiza investiţiile prevăzute în contract.
Preşedintele Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale a anunţat, într-o audiere la Comisia de industrii a Camerei Deputaţilor, că, în momentul în care Agenţia a încheiat contractul cu firma Sterling, aceasta nu a demonstrat că are bonitate financiară, materială sau resursele umane adecvate activităţii de explorare.
Sursa:NewsIn





