Contractul încheiat de conducerea CJ Iaşi cu firma câştigătoare a licitaţiei a fost semnat în prezenţa primarilor din cele 10 comune din zona metropolitană care urmează să fie străbătute de şoseaua ocolitoare.
Serviciile de proiectare presupun, între altele, realizarea, într-un interval de cinci luni, a studiului de fezabilitate, a proiectului tehnic, dar şi a detaliilor de execuţie.
Timp de 24 de luni se va asigura apoi asistenţă tehnică pe timpul execuţiei lucrărilor.
"În 2024-2025 vom avea o Centură uşoară de ocolire a municipiului Iaşi. Practic, prin acest acest proiect vom reabilita şi moderniza aproximativ 73 de kilometri de drumuri, care vor asigura o mai bună mobilitate locuitorilor şi vor aduce dezvoltare economică. Împreună cu proiectantul, vrem să identificăm posibilitatea ca prin anumite sectoare de drum să nu mai traversăm intravilanul localităţilor. Pe lângă beneficiile aduse comunităţilor din zona metropolitană, Centura uşoară va contribui la fluidizarea traficului în municipiul Iaşi şi implicit va avea un impact pozitiv asupra calităţii aerului'', a declarat preşedintele CJ Iaşi, Costel Alexe.


