”Evoluţie slabă pe lotul 3 al A0 Sud! Constructorul grec, Aktor, a ajuns doar la 18% progres fizic, în condiţiile în care ar fi trebuit să depăşească la aceasta dată 40%”, a scris, vineri, pe Facebook, directorul CNAIR.
Cristian Pistol admite că se vede totuşi o mică îmbunătăţire a activităţii din şantier în ultimele două luni.
”Nu este însă suficient pentru ca lucrările pe acest lot să intre în normal. Nu au reuşit până acum să recupereze întârzierile anterioare, iar mobilizarea slabă arată că nu au ieşit de sub riscul acumulării unor noi întârzieri”, a mai transmis Pistol.
Acesta a avertizat constructorul: ”Le-am atras atenţia că urmează să eliberăm o nouă serie de certificate negative intermediare, iar cu actuala abordare a contractului, se vor afla pe această listă”.


