money.ro
Piețe financiaremoney.ro

Şeful Consiliului Concurenţei, Gheorghe Oprescu, spune că şi-a declarat legal veniturile

Publicat la 27.03.2009, 21:48:17

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Şeful Consiliului Concurenţei, Gheorghe Oprescu, spune că şi-a declarat legal veniturile

"Îmi exprim uluirea faţă de modul în care Agenţia Naţională de Integritate (ANI) a considerat că trebuie să procedeze, referitor la comunicatul pe care l-a dat azi. Atacurile împotriva mea ca preşedinte al Consiliului Concurenţei şi a câtorva colegi ai mei au început încă dinainte de desemnarea ca preşedinte la CC. Am avut venituri din consultanţă cu şase luni înainte de a fi numit preşedinte al CC, în septembrie 2007, venituri pe care le-am declarat. În speţă, sunt două legi care reglementează incompatibilitatea: Legea 21/1996 şi Legea 161/2003. Nu am nicio incompatibilitate. Nu am încălcat nicio lege", a precizat vineri Gheorghe Oprescu, în cadrul unei declaraţii de presă.

Oprescu a mai spus că, de când a fost numit în funcţie, nu a desfăşurat alte activităţi decât cele din învăţământul superior.

"Gheorghe Oprescu PF nu este o societate comercială al cărei unic asociat/acţionar este Gheorghe Oprescu, ci este o PFA (n.r.- persoană fizică autorizată), prin care Gheorghe Oprescu poate desfăşura o activitate economică, potrivit legislaţiei în vigoare. Dovada lipsei de activitate a PFA 'Gheorghe Oprescu PF' în perioada în care subsemnatul exercită funcţia de preşedinte al Consiliului Concurenţei o constituie faptul că, din data de 22 martie 2007, subsemnatul nu a obţinut niciun venit prin intermediul acesteia", a spus Oprescu.

Acesta a adăugat că, atunci când va primi de la ANI actul de constatare, îl va contesta în termen de 15 zile, aşa cum prevede legea.

ANI s-a sesizat din oficiu cu privire la posibila stare de incompatibilitate a preşedintelui Consiliului Concurenţei, Gheorghe Oprescu, şi l-a informat totodată pe prim-ministru, după ce a constatat că Oprescu este concomitent preşedinte al Consiliului şi comerciant persoană fizică autorizată.

"Din verificările efectuate s-a constatat că domnul Oprescu Gheorghe exercită concomitent atât funcţia publică de autoritate (preşedinte şi membru al plenului Consiliului Concurenţei), cât şi calitatea de comerciant persoană fizică autorizată, înregistrată la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului cu numele “Oprescu Gheorghe Persoană Fizică”", arată un comunicat remis vineri de Agenţia Naţionala de Integritate (ANI).

Comunicatul precizează că, potrivit prevederilor Legii 161/2003, funcţia publică de preşedinte al Consiliului Concurenţei este incompatibilă cu calitatea de comerciant persoană fizică.

"Domnul Oprescu Gheorghe avea obligaţia, pe de o parte, să declare la data numirii în funcţie că nu se află în unul din cazurile de incompatibilitate prevăzute de lege (potrivit art. 86 din Legea 161/2003), iar, pe de altă parte, acesta avea posibilitatea de a face toate demersurile necesare pentru a intra în legalitate din punct de vedere al respectării regimului juridic al incompatibilităţilor, în termen de cel mult 75 de zile de la data numirii in funcţie, conform art. 99, alin. (4) si (5)", informează ANI.

Acelaşi comunicat precizează că, în declaraţia de avere din 10 iunie 2008, pentru anul fiscal 2007, Oprescu a menţionat veniturile obţinute din activităţi independente, cu precizarea că acestea au fost realizate în perioada ianuarie – martie 2007. De asemenea, în declaraţia de avere din 4 octombrie 2007, aferentă începerii mandatului, sunt cuprinse veniturile din aceeaşi sursă - de natură comercială obţinute ca urmare a desfăşurării activităţii de consultanţă.

"Având în vedere cele prezentate anterior, precum şi faptul că, potrivit Legii Concurenţei ( Legea 21/1996), membrii plenului Consiliului Concurenţei pot fi suspendaţi din funcţie de către autoritatea care i-a numit, până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti, s-a dispus comunicarea actului de constatare domnului prim- ministru al Guvernului României", se arată în comunicat.
 

Sursa: NewsIn

 

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite