money.ro
Piețe financiaremoney.ro

Şeful Eni se întâlneşte cu oficialii kazahi pentru a rezolva situaţia câmpului Kaşagan

Publicat la 11.09.2007, 13:09:26

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Şeful Eni se întâlneşte cu oficialii kazahi pentru a rezolva situaţia câmpului Kaşagan

Kazahstanul, iritat de întârzierile şi majorarea costurilor lansării operaţiunilor de exploatare ale zăcământului Kaşagan, a sistat dezvoltarea acestui proiect energetic în cursul lunii trecute, cerând consorţiului condus de Eni să plătească miliarde de dolari drept compensaţii.

Directorul executiv al Eni, Paolo Scaroni, se va afla marţi în capitala Kazahstanului, Astana, pentru negocieri cu uşile închise cu ministrul kazah al energiei, primul ministru precum şi o serie de alţi oficiali kazahi.

Ministrul kazah al energiei, Sauat Mynbayev, nu a oferit niciun detaliu reporterilor interesaţi de acest subiect.

"Voi face declaraţii după finalizarea discuţiilor. Nu am vorbit încă nu el", a declarat acesta.

Kazahstanul a acuzat consorţiul energetic de încălcarea mai multor legi, variind de la reglementări ecologice până la cele legate de măsuri referitoare la prevenirea incendiilor, acest caz fiind interpretat de analişti drept un nou exemplu de naţionalism privind resursele naturale, ce afectează încrederea investitorilor.

Primul ministru kazah, Karim Masimov, a cerut în cursul săptămânii trecute ca firma energetică de stat KazMunaiGas să primească un rol de conducere în cadrul acestui proiect energetic - cel mai mare zăcământ petrolier descoperit în ultimii 30 de ani - după ce Astana a criticat activitatea operatorului italian.

Cu puţin timp înainte de discuţii, ministrul italian de externe, Massimo D'Alema, a declarat că speră la o "reuşită a negocierilor" înainte de vizita primului ministru italian, Romano Prodi, în Kazahstan, programată pentru luna octombrie.

Consorţiul AgipKCO este compus din grupurile Royal Dutch Shell, Exxon Mobil Corp, Total, ConocoPhillips, Inpex Holdings Inc (Japonia) şi compania petrolieră naţională kazahă KazMunaiGas.

Iniţial, exploatarea acestui zăcământ trebuia să demareze în 2005, însă a fost amânată până în 2010. Costurile dezvoltării proiectului au urcat până la 136 miliarde dolari, cu mult peste suma stabilită iniţial, de 56 miliarde dolari, potrivit ministerului kazah al energiei.

Această dispută aduce aminte de neînţelegerile dintre Rusia şi Royal Dutch Shell, care s-au încheiat după ce firma multinaţională a pierdut controlul asupra giganticului proiect petrolier Sahalin-2 în favoarea monopolului rusesc al gazelor naturale Gazprom.

Zăcământul Kaşagan conţine, conform estimărilor, rezerve de 38 miliarde barili de petrol, dintre care 13 miliarde barili pot fi recuperaţi prin folosirea unei tehnici extractive bazate pe injecţia de gaze.

Acest zăcământ stă la baza strategiei Kazahstanului de a-şi tripla producţia de petrol până în 2015, statul ex-sovietic devenind astfel o sursă din ce în ce mai importantă de petrol din afara Organizaţiei Ţărilor Exportatoare de Petrol (OPEC).

Sursa: NewsIn

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite