money.ro
Actualitatemoney.ro

Şeful Eni va efectua miercuri o vizită la Moscova

Publicat la 12.05.2009, 18:49:44

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Şeful Eni va efectua miercuri o vizită la Moscova

Preşedintele grupului energetic italian Eni, Paolo Scaroni, va purta negocieri miercuri la Moscova, cu privire la gazoductul South Stream şi la compania ArktikGaz, a anunţat agenţia Apcom, citată de RIA Novosti.

"Mâine vom vedea dacă putem ajunge la un acord cu privire la aceste proiecte, înainte de a purta negocieri bilaterale", a explicat Scaroni.

Potrivit Kremlinului, preşedintele rus Dmitri Medvedev se va întâlni pe 16 mai cu premierul italian Silvio Berlusconi, iar în cursul vizitei de lucru pe care o va efectua în Rusia şeful guvernului italian, acesta urmează să se întâlnească şi cu omologul său rus Vladimir Putin. Semnarea acordurilor între Gazprom şi Eni cu privire la South Stream este, de asemenea, prevăzută, mai scrie RIA Novosti.

ArktikGaz şi o serie de active ce au aparţinut cândva companiei Iukos au fost achiziţionate de Eni şi de un alt grup energetic italian, Enel, în cadrul procedurii de intrare în faliment a companiei petroliere ruseşti.

Acordul cu privire la South Stream urmează să fie semnat vineri la Soci, relatează, de asemenea, cotidianul Kommersant.

Partenerii proiectului, Gazprom şi Eni, nu şi-au clarificat, însă, toate divergenţele, iar dacă aceştia nu reuşesc să ajungă la un numitor comun, în 15 mai nu va fi semnat decât un acord intermediar.

Acordul cu privire la South Stream ar fi urmat să fie semnat la începutul lui aprilie, dar vizita lui Berlusconi la Moscova a fost anulată la momentul respectiv din cauza cutremurului din Italia.

Eni şi Gazprom realizează proiectul în părţi egale. Proiectul South Stream prevede construirea unui gazoduct cu o lungime de 900 de kilometri pe sub Marea Neagră, între Rusia şi Bulgaria, unde se va ramifica o dată către nord-vest spre Austria, apoi către sud, spre Grecia şi Italia. Capacitatea maximă a conductei este similară cu cea a Nabucco, de 31 miliarde de metri cubi, demararea ei este prevăzută pentru 2015 potrivit presei ruse (iniţial era vorba de 2013), iar costul estimat este între 10 şi 15 miliarde de euro.

Sursa: NewsIn

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite