Şeful Erste consideră suficient nivelul actual al dobânzii BNR, dar nu exclude o majorare la 10,25%
Publicat la 30.07.2008, 11:50:27
O nouă majorare a dobânzii cheie la 10,25% de către Banca Naţională a României (BNR) nu este exclusă, însă măsura nu ar fi necesară, în condiţiile în care inflaţia va începe să se tempereze în următoarele luni, a declarat miercuri directorul general al Erste Bank, Andreas Treichl.
"Recolta agricolă va fi bună şi ne aşteptăm la o temperare a inflaţiei în România până la sfârşitul anului. În aceste condiţii, un nivel de 10% al ratei dobânzii este suficient", a spus Treichl.
El a precizat că situaţia optimă pentru România ar fi ca dobânda de politică monetară să se menţină la 10%, iar cea la euro "să mai crească puţin".
Treichl a criticat unele analize referitoare la piaţa din România, care i se par exagerat de pesimiste.
"Piaţa românească are un potenţial foarte ridicat şi ar trebui să e termine odată cu porcăriile despre aceasta. Aţi citit, probabil, sute de pagini scrise de analişti de 24 de ani, care se autointitulează profesori. Cred că este nevoie de un studiu serios care să pună capăt acestui fenomen", a mai spus Treichl.
Analiştii din piaţa internă mizează pe menţinerea dobânzii de politică monetară la 10%, conform sondajului efectuat de NewsIn, însă jucătorii străini ar vrea o majorare a dobânzii cheie în cadrul şedinţei de politică monetară a BNR din 31 iulie.
Sursa: NewsIn
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Actualitate
Cel mai înalt hotel din România se ridică în București! Gigantul de sticlă va măsura 86 de metri și va avea restaurant și o spectaculoasă terasă la ultimul etaj
Actualitate
Astăzi în istorie, 10 iulie: Jackson ucide banca centrală americană
Actualitate
