Preşedintele Federal Reserve, Ben Bernanke, a spus miercuri în faţa Congresului că nu crede într-o naţionalizare a băncilor şi a subliniat că problemele acestora pot fi rezolvate prin măsurile actuale de susţinere.
”Este posibil ca statul să preia o participaţie minoritară în Citigroup sau în alte bănci, dar avem instrumentele necesare pentru a ne asigura că vom obţine rezultate dorite în ceea ce priveşte îmbunătăţirea performanţelor acestor instituţii”, a spus Bernanke.
Oficialul american a subliniat că pot fi folosite instrumentele deja existente pentru ca băncile să fie viabile pe termen lung.
Bernanke a spus marţi că există o perspectivă rezonabilă ca recesiunea din Statele Unite să ia sfârşit în acest an, dacă intervenţia statului dă rezultate.





