money.ro
Piețe financiaremoney.ro

Şeful Fiat caută sprijin financiar pentru formarea unui grup auto gigant

Publicat la 04.05.2009, 17:57:44

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Şeful Fiat caută sprijin financiar pentru formarea unui grup auto gigant

Ministrul german al economiei, Karl-Theodor zu Guttenberg, a declarat că guvernul german, care face eforturi să salveze locurile de muncă de la subsidiara Opel a producătorului american General Motors înainte de alegerile din septembrie, va analiza detaliile planului şi va lua în considerare, de asemenea, şi alte opţiuni.

Opel are circa 25.000 de angajaţi în Germania, dar are uzine şi în Spania, Belgia şi Marea Britanie.

Guttenberg a spus că Fiat nu intenţionează să facă noi datorii, dar ar avea nevoie de finanţare de 5-7 miliarde euro şi caută garanţii de stat în Europa. Anterior, Opel anunţase că are nevoie de garanţii de stat de 3,3 miliarde euro (4,37 miliarde dolari).

Ministrul german al economiei a spus tot luni că Fiat propune, dacă va cumpăra Opel, păstrarea a trei dintre cele patru uzine germane ale acestei subsidiare a constructorului american General Motors (GM).

"Uzinele de montaj vor fi păstrate" în cazul unei preluări a Fiat de către constructorul german, iar "sediul Opel din Germania va fi păstrat", a declarat oficialul german, la o conferinţă de presă, după o întâlnire cu Sergio Marchionne, şeful Fiat.

Fabricile de montaj ale Opel din Germania se află la Ruesselsheim (vest), Eisenach (est) şi Bochum (vest). O a patra uzină, ce produce motoare, se află la Kaiserslautern (vest), unde, potrivit părerii celor de la Fiat, ar fi "o nevoie de consolidare", a declarat ministrul german.

Ministrul german a calificat ca "interesant" proiectul italian, dar a reiterat că şi un alt investitor, producătorul canadian Magna, este luat în considerare ca potenţial candidat.

Viitorii proprietari ai Opel ar putea fi obligaţi să îşi stabilească sediul în Germania, ca să obţină sprijin financiar de la guvernul german, potrivit unui document intern al lui Frank-Walter Steinmeier, vicecancelar şi ministru de externe, scrie Financial Times.

În conformitate cu documentul obţinut de publicaţia britanică, toţi posibilii cumpărători ai Opel trebuie să declare unde intenţionează să fie amplasat sediul companiei şi unde vor plăti impozite.

Condiţia reprezintă unul dintre cele 14 criterii pe care le va folosi Steinmeier, ca să evalueze toate ofertele pentru subsidiara germană a General Motors.

Marchionne vrea ca cel mai mare grup industrial din Italia să separe operaţiunile Fiat Auto de celelalte divizii şi să le fuzioneze cu Opel / Vauxhall, Saab şi alte operaţiuni europene ale General Motors, precum şi cu pachetul deţinut în cadrul Chrysler.

Scopul este formarea unei companii cu venituri de circa 80 miliarde euro şi cu vânzări de 6-7 milioane vehicule pe an, pe locul doi după Toyota, depăşind Renault / Nissan, Ford Motor, sau chiar General Motors, şi situându-se aproape de Volkswagen.

Sursa: NewsIn

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite