Dominique Strauss-Kahn a fost "cazat" în aripa East River a închisorii, luni seara. El va sta singur într-o celulă de 3/4 metri şi nu va avea contact cu ceilalţi deţinuţi, măsuri luate pentru că este considerat o celebritate. În vecinătatea sa se află 14.000 de deţinuţi, bărbaţi şi femei, care au fost deţinuţi sau condamnaţi pentru o serie de infracţiuni violente comise în New York City.
Judecătorul a apreciat luni că există riscul ca şeful FMI, în vârstă de 62 de ani, să fugă din ţară. El a fost arestat sâmbătă la bordul unui avion Air France, după ce angajata unui hotel de lux din New York a depus plângere pentru tentativă de viol şi agresiune sexuală.
Procurorii au formulat şapte capete de acuzare la adresa lui Dominique Strauss-Kahn, iar şeful FMI riscă o pedeapsă cu până la 25 de ani închisoare.
Dominique Strauss-Kahn, considerat unul dintre favoriţii cursei prezidenţiale din 2012 din Franţa, neagă faptele care i se reproşează. Avocatul său este convins că în cele din urmă va fi exonerat. "Această bătălie este doar începutul", a spus Benjamin Brafman, dezamăgit că i-a fost refuzată clientului său eliberarea pentru o cauţiune de 1 milion de dolari.
FMI a anunţat într-un comunicat că a fost informat despre acuzaţiile care i se aduc directorului general şi "va continua să monitorizeze evoluţiile" situaţiei.
Şeful FMI a fost trimis la o celebră închisoare din New York
Publicat la 17.05.2011, 06:47:02
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
Ușoară corecție pe bursă după începutul excelent de săptămână

Piețe financiare
Investitorii români reduc expunerea pe giganții tehnologici. Pariul pe AI, înlocuit cu energie, cipuri și infrastructură
Piețe financiare
Curs BNR valabil 8 octombrie 2026: 1 euro = 5.3501 lei. Leul câștigă ușor teren
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3527 lei, franc la 5.7285 lei

Piețe financiare
