Şeful Millennium Bank România spune că banca îşi va dubla numărul de unităţi în 2008
Publicat la 27.12.2007, 12:55:31
Extinderea va avea loc pe parcursul anului viitor şi va presupune un proces diferit de cel al lansării primelor aproape 40 de sucursale, a arătat Toscano. "Vom face recrutări, vom deschide noi sucursale, dar nu mai suntem presaţi ca totul să se întâmple până la o anumită dată-limită. Nu pot spune unde vom deschide unităţile noi, pentru că am încuraja speculaţiile pe piaţa imobiliară, însă cel mai important criteriu este să fim prezenţi în zone în care piaţa se va dezvolta şi pentru care perspectivele sunt pozitive", a declarat şeful Millennium Bank România.
Potrivit lui Toscano, planul pentru dublarea numărului de unităţi în România nu este bătut în cuie, ci se poate plia după profilul populaţiei. "Putem fi flexibili, ne putem modifica planul peste an, important este să deschidem noile unităţi în locuri unde populaţia bancarizată este la un nivel scăzut", a mai spus directorul Millennium Bank.
Toscano a explicat că rezultatele băncii în primele luni de activitate pe piaţa românească au fost mai bune decât estimările, atât în privinţa numărului de clienţi atraşi, cât şi a nivelului pierderilor în acelaşi interval. Toscano declarase, pe 18 octombrie 2007, la o săptămână de la deschiderea unităţilor, că Millennium Bank atrăsese peste 1.000 de clienţi pe toate segmentele.
Millennium Bank România estimează că va acumula pierderi totale de 140 milioane euro până la trecerea pe profit în 2011. În 2007, pierderile au fost estimate la 29 milioane euro în 2007, în timp ce pentru 2008 strategia băncii prevede afişarea unei pierderi de 45 milioane euro, pentru ca în 2009 pierderea să se reducă la 41 milioane euro, iar în 2010 contul de profit şi pierdere să arate un minus de 25 milioane euro.
Planurile băncii prevăd trecerea pe profit din 2011, cu un plus de 1 milion euro. În 2012, reprezentanţii Millennium estimează că vor obţine un profit de 27 milioane euro, mai spunea Toscano în momentul lansării băncii în România.
Reprezentantul băncii portugheze a mai explicatcă banca va opera, în cursul anului viitor, mai multe majorări ale capitalului social, pentru a-şi putea acoperi pierderile şi pentru a-şi susţine investiţiile, însă Toscano nu a precizat sumele prevăzute pentru 2008. El a confirmat însă că, până în 2011, Millennium Bank va investi aproximativ 295 milioane euro în dezvoltare, potrivit strategiei publicate de bancă."Bugetul pentru anul viitor a fost deja aprobat de grup şi demonstrează că ei au multă încredere în afacerea din România", a mai spus Toscano.
Întrebat cum vede piaţa românească faţă de cea poloneză, el a explicat că, "în prezent, piaţa românească este sub cea poloneză, la fel cum cea poloneză era, în momentul lansării Millennnium, sub cea portugheză". Pe de altă parte, "dezvoltarea în Polonia a fost mai rapidă decât în Portugalia şi credem că va dura chiar mai puţin pentru români să ajungă la un anumit nivel de dezvoltare", a mai explicat Toscano.
Sursa: NewsIn
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
ETF vs fond mutual: care e mai bun pentru un român?

Piețe financiare
Cum funcționează ROBOR și de ce contează pentru creditul tău

Piețe financiare
Aur vs Bitcoin: ce păstrează mai bine valoarea
Piețe financiare
13 din 16 echipe din SuperLiga au o casă de pariuri pe tricou. Anglia a interzis, România merge înainte
Piețe financiare
