Şeful OMC crede că mai sunt şanse pentru finalizarea rundei de la Doha
Publicat la 29.03.2007, 10:30:51
Şeful Organizaţiei Mondiale a Comerţului, Pascal Lamy a declarat joi că o reluare a rundei de negocieri de la Doha, pentru liberalizarea comerţului mondial este încă posibilă, relatează Reuters.
"Este posibilă reluarea acestor negocieri şi avem nevoie de voinţă politică pentru acest lucru", a declarat Lamy delegaţilor prezenţi la un summit de retail din Barcelona.
"Eşuarea acestei runde de negocieri reprezintă o eventualitate la care trebuie să ne gândim constant. Dacă suntem cu adevărat responsabili, trebuie să luăm în considerare această posibilitate", a adăugat acesta,
Şeful de cabinet al comisarului european pentru comerţ, Peter Mandelson, Simon Fraser, a precizat că în cazul în care nu se va ajunge la un acord până în vară, va fi dificil să se reia aceste discuţii înainte de preluarea puterii în SUA de către viitorul preşedinte.
Organizaţia Mondială a Comerţului a lansat runda de negocieri de la Doha în 2001, având drept scop eliminarea barierelor comerciale de pe pieţele din lume, declarând că ar avea drept rezultat eliminarea sărăciei pentru milioane de oameni şi creşterea economiei globale.
Discuţiile sunt blocate din cauza neînţelegerilor privind comerţul agricol. Actori importanţi, precum SUA, Uniunea Europeană, India şi Brazilia încearcă să ajungă la un rezultat după ce discuţiile au fost relansate în ianuarie, după o perioadă de şase luni în care au fost suspendate.
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Actualitate
Citatul zilei, 24 august 2026: Investitorul individual are un avantaj constant

Actualitate
Ce verifici înainte să cumperi un apartament

Actualitate
Benzina și motorina, tot mai scumpe

Actualitate
Ore suplimentare: cum se plătesc și ce drepturi ai

Actualitate
