Stocurile de ţiţei de pe pieţele internaţionale sunt suficiente, iar petrolul s-a scumpit din cauza tensiunilor politice şi a problemelor de la unele rafinării, a spus miercuri preşedintele Organizaţiei Ţărilor Exportatoare de Petrol (OPEC), Mohammed al-Hamli, citat de Reuters.
"Stocurile de petrol de pe piaţă sunt suficiente", a declarat Hamli reporterilor aflaţi la Abu Dhabi, după ce Agenţia Internaţională a Energiei (AIE) a anunţat că este nevoie de mai mult petrol de la OPEC, ca să fie acoperită cererea mai mare decât oferta.
AIE a determinat accentuarea solicitărilor ţărilor lumii pentru majorarea producţiei de petrol a OPEC.
Oficialii OPEC, care furnizează peste o treime din producţia mondială de petrol, au respins îngrijorarea consumatorilor şi au spus că furnizează destul petrol ca să acopere cererea de 86,1 milioane de barili de petrol pe zi de pe pieţele internaţionale. OPEC a decis anul trecut să reducă producţia zilnică de ţiţei cu un total de 1,7 milioane barili pe zi.
"Scumpirea petrolului este generată de tensiunile politice din anumite regiuni producătoare de petrol, a speculaţiilor de pe piaţă şi a întreruperilor din producţia unor rafinării de petrol", a spus Hamli, care este şi ministrul petrolului al Emiratelor Arabe Unite.
Sursa: NewsIn



