Liberalul Alexandru Muraru a afirmat, vineri că proiectul de construire a unui sediu nou pentru Opera Iaşi are în premieră un calendar ”coerent” de implementare, el anunţând suplimentarea bugetului pentru realizarea acestui obiectiv.
”Prin Legea Bugetului de Stat pe anul 2024, valoarea de 15 milioane euro, deja alocată, va fi suplimentată cu încă 65 milioane euro, astfel că pentru realizarea acestui obiectiv emblematic al Iaşului avem deja fonduri de 80 milioane euro, cu sprijinul ministrului liberal al Culturii, Raluca Turcan. Problema identificării terenului pentu construirea viitorului sediu al ONRI a fost rezolvată prin parteneriatul dintre conducerile liberale de la Consiliul Judeţean şi Primăria Iaşi”, a declarat Alexandru Muraru.



