"Pensiile au ajuns să consume 9% din PIB, din care 8% reprezintă pensiile publice şi 1% pensiile speciale. Plătim în fiecare an pentru pensiile speciale din armată, poliţie, servicii secrete, diplomaţie şi pentru cele ale parlamentarilor, inclusiv ale funcţionarilor publici din Parlament, aproape 1% din PIB, respectiv un miliard de euro", a spus Şeitan.
Reprezentantul Ministerului Muncii a precizat că există pensii speciale care ajung şi la 33.000-34.000 lei lunar şi a adăugat că "un magistrat care a ieşit acum 10 ani la pensie primeşte 80% din salariul celor care ocupă astăzi poziţia de pe care a ieşit la pensie".
Mihai Şeitan a precizat că, din cauza scăderii populaţiei României, există riscul ca deficitul bugetului de pensii să ajungă pe actualul sistem la 5-6% din produsul intern brut (PIB), iar "statul să poată ajunge pe termen lung în incapacitatea de a mai plăti pensii şi salarii".
Premierul Emil Boc declara recent că statul ar putea economisi în 2010 între 500 şi 800 milioane euro, prin aplicarea Legii unitare a pensiilor.
Şeitan, Ministerul Muncii: Statul plăteşte anual circa 1 mld. euro pentru 230.000 de pensii speciale
Publicat la 20.10.2009, 14:42:09
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
BREAKING. Bursa de la București explodează luni: BET urcă peste 4%, iar Cris-Tim câștigă aproape 15%
Piețe financiare
Curs BNR valabil 6 octombrie 2026: Euro scade la 5.3306 lei. Leul se apreciază

Piețe financiare
Bursa americană pierde din amploare. S&P 500 scade, în timp ce banii se concentrează pe AI, cipuri și energie
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3447 lei, franc la 5.7347 lei
Piețe financiare
