Toata lumea vorbeste despre criza si despre modul in care va afecta micii intreprinza-tori. Eu as spune, insa, ca aceasta are si un aspect pozitiv. In ceea ce priveste micii intreprinzatori, in Romania nu s-a construit nimic sustenabil, sau, ca sa fim “politically correct”, in cea mai mare parte. Majoritatea initiativelor de acest gen a luat nastere doar pentru ca acestea erau pe val, fara a elabora o strategie de dezvoltare coerenta, care sa asigure sustenabilitate pe termen lung. Din acest punct de vedere, consider ca aceasta criza financiara ii va afecta, in primul rand, pe acei intreprinzatori care nu au utilizat principii minime de planificare strategica. Prin aceasta, nu ma astept ca un antreprenor care, conform statisticilor, are experienta insuficienta intr-o pozitie de conducere, sa dezvolte o strategie pe termen lung, cu obiective strategice ce trebuie atinse si cu un buget planificat, dar ma astept la cel putin un minimum de planificare, lucru care lipseste cu precadere in randul micilor intreprinzatori. Cine este de vina? Unii ar spune ca statul, pentru ca nu ofera facilitati, altii vor da vina pe criza financiara, dar nici un mic intreprinzator nu va recunoaste ca a gresit privind modul in care si-a conceput busi-nessul. Astfel, consider ca partea pozitiva rezida in selectia antreprenorilor care inteleg modul de a face business si de a folosi instrumente minime de planificare, indiferent ca vorbim de instrumente gen analiza SWOT sau obiective SMART. In acest fel, directia este una singura: sustenabilitate si progres in modul de a face business.





