money.ro
Piețe financiareSorin Simon

Selecţia pentru directorii companiilor de stat începe în august

Publicat la 30.06.2011, 11:06:31

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Selecţia pentru directorii companiilor de stat începe în august

România s-a angajat ca, până la sfârşitul lunii august, să elaboreze şi să aprobe legislaţia privind companiile de stat, care va prevedea, printre altele, acţiuni independente de audit, raportări trimestriale ale datelor financiare şi control financiar din partea Ministerului Finanţelor.

"Vom interzice prelungirea contractelor existente ale managerilor după data de 1 ianuarie 2012. Pentru cele mai mari companii (desemnate până la sfârşitul lui iulie) care vor rămâne sub controlul statului, legislaţia va specifica faptul că toate poziţiile-cheie de conducere (inclusiv CEO şi CFO) vor fi ocupate numai în urma unui proces deschis de selecţie internaţională, realizat de companii de resurse umane recunoscute la nivel internaţional", se arată în Scrisoarea de intenţie către FMI.

Managerii marilor companii de stat vor primi "suficientă" autonomie pentru ca acestea să poată funcţiona fără "interferenţe nejustificate", potrivit documentului. Membrii consiliilor de administraţie ale acestor firme vor fi selectaţi de către acţionari şi verificaţi de experţi independenţi pentru a se asigura că ei sunt pe deplin calificaţi să îşi exercite funcţiile.

Actualii manageri ai companiilor de stat şi membrii consiliilor de administraţie ale acestora pot participa la selecţiile care vor demara la sfârşitul lui august, experienţa lor profesională urmând să fie luată în considerare, se mai arată în document. Echipele de management privat vor fi selectate până la sfârşitul lunii decembrie, pentru a putea fi instalate cât mai rapid, cu respectarea legii.

În cazul în care urmează să fie vândute pachete de acţiuni semnificative ale acţionarilor minoritari, acest calendar va putea fi ajustat pentru a permite participarea noilor acţionari în cadrul companiei. Punerea în aplicarea a acestor măsuri ar putea necesita modificarea Ordonanţei de Urgenţă 3/2011, care plafonează indemnizaţiile managerilor companiilor de stat, susţin autorităţile române în Scrisoarea de Intenţie către FMI.

Guvernul s-a angajat să reducă aproximativ 7.000 de posturi din companiile de stat până la sfârşitul lunii septembrie, comparativ cu sfârşitul anului 2010, potrivit Anexei la Scrisoarea de intenţie adresată Fondului Monetar Internaţional.

Cele mai mari reduceri de personal vor fi operate la Societatea Naţională de Transport Feroviar de Marfă ”CFR Marfă” S.A. - 3.000 de posturi până la sfârşitul lunii iulie. La CFR SA este prevăzută reducerea personalului cu 1.500 de posturi tot până la sfârşitul lui iulie, iar la CFR Călători este preconizată scăderea cu 1.000 de posturi până la aceeaşi dată.

De la Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naționale din România (CNADNR) vor fi desfiinţate 600 de posturi până la jumătatea lunii iulie, iar la Termoelectrica este prevăzută reducerea cu 300 de posturi până la sfârşitul lunii iunie. Pentru Complexul Energetic Turceni este stipulată reducerea cu 200 de posturi până la sfârşitul lunii septembrie.

Alte 240 de posturi vor fi desfiinţate până la finele lui august din cadrul companiilor S.C. Electrificare CFR S.A. (110), S.C. Telecomunicaţii C.F.R. S.A. (100), respectiv S. C. Intervenţii Feroviare S.A. (30).

Din cadrul companiei Poşta Română vor fi reduse cel puţin 70 de posturi administrative, până la sfârşitul lunii iulie, potrivit documentului, care mai prevede şi reducerea cu aproximativ 900 de subunităţi poştale până la aceeaşi dată.

Consiliul Director al FMI a finalizat marţi prima evaluare a performanţei economice din România în cadrul acordului stand-by, analiză ce permite plata imediată a 481 milioane euro, însă autoritățile române au anunțat că nu vor folosi banii.

”Consiliul Director al Fondului Monetar Internaţional (FMI) a finalizat prima evaluare a performanţei economice din România în cadrul unui program stand-by de 24 de luni. Finalizarea evaluării permite plata imediată a 481 milioane euro sau aproximativ 683 milioane dolari. Autorităţile au decis să trateze acordul ca pe unul preventiv şi au informat FMI că nu intenţionează să acceseze fondurile”, potrivit unui comunicat publicat de FMI, ca urmare a discuțiilor Comitetului Director cu privire la România, care au avut loc pe 27 iunie.

Acordul stand by a fost aprobat în 25 martie, cu o valoare de 3,5 miliarde euro sau aproximativ 4,9 miliarde dolari și a intrat în vigoare pe 31 martie.

”România a avut un start puternic în conformitate cu noul aranjament. Toate obiectivele programului au fost îndeplinite, subliniind angajamentul autorităţilor de a continua reforma. Reforme dificile, fiscale şi structurale, puse în aplicare în trecut au ajutat la reinstaurarea încrederii şi stabilităţii, iar economia a început să-și revină după recesiunea profundă din 2009-2010. Eforturi suplimentare sunt acum necesare pentru punerea în aplicare a reformelor structurale profunde şi cu provocări în sectorul întreprinderilor de stat, în scopul de a păstra avantajele economice obținute din reformele anterioare şi de a spori oportunităţile de investiţii şi creştere economică”, a declarat managing director și președintele în exercițiu, John Lipsky.

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite