SEMNAL DE ALARMĂ! Pușcăriile patriei vor da în clocot
Publicat la 13.01.2019, 07:46:23
”Estimăm că peste trei ani sistemul penitenciar va avea cu trei – cinci mii de deținuți mai mult decât a avut în octombrie 2017. Promoția Toader se va adăuga la acea dinamică normală de intrări-ieșiri din închisori”, a declarat Dumitrașcu.
Liderul Federației Sindicatelor din Penitenciare subliniază că se așteaptă ca din cei peste 13.000 de deținuți eliberați în perioada octombrie 2017 – noiembrie 2018 (dintre care 10.880 în baza legii recursului compensatoriu), aproximativ 10.000 să se întoarcă în închisori ”pe măsură ce vor comite infracțiuni, vor fi prinși și condamnați”.
Dumitrașcu spune că aceste cifre se bazează pe o rată a recidivei de aproximativ 65% – 70%.
”Efectele acestui gen de măsuri de clemență în masă (recursul compensatoriu – n. red.) se văd la 1 – 3 ani de la finalizare. Cifrele referitoare la beneficiarii direcți care au recidivat (într-un an de la intrarea în vigoare a legii – n. red.) sunt nerelevante având în vedere că, de regulă, recidiva se produce în 1 – 5 ani”, a explicat Sorin Dumitrașcu.
Articolul integral pe G4MEDIA
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Actualitate
Mașină nouă sau second-hand: care este costul real după cinci ani?

Actualitate
Radu Mazăre și-a mai luat două plaje în Madagascar. Fostul primar și-a transformat resortul în „eco-lux”

Actualitate
WARO – Watching Romania aduce la București prima ediție a unui eveniment internațional dedicat orologeriei independente

Actualitate
Forța capitalului românesc! Top 100 companii antreprenoriale din România. Cine sunt cei mai puternici oameni de afaceri

Actualitate
