Senatorul PNL de Sibiu Minerva Boitan a declarat, într-o conferinţă de presă, că economiile pe care Guvernul încearcă să le facă prin reducerea concediului maternal de la doi ani la un an sunt "praf în ochi".
"Acest Guvern Boc, de un an de zile, nu foloseşte decât procedura chirurgicală a lui Ciomu - taie prin amputare tot ce poate şi acum a ajuns şi la bebeluşi şi la copiii nenăscuţi. Este un atac împotriva celor care nu se pot apăra. Economia pe care vrea să o facă este o farsă. 200 - 250 de milioane de euro, economia preconizată prin reducerea concediului maternal înseamnă, la costurile asfaltării drumurilor comunale de către doamna Elena Udrea, 40 de kilometri. Este praf în ochi. Se bulversează liniştea a 180.000 de familii din ţară, atâtea mame sunt în concediu maternal acum", a spus Boitan.
Preşedintele Organizaţiei de Femei a PNL Sibiu, Valeria Isaicu, a declarat, în aceeaşi conferinţă de presă, că, în ultimele zile, a primit mailuri, telefoane şi a vorbit cu 22 de femei care urmează să nască şi 13 care au născut deja şi toate s-au declarat nemulţumite de reducerea concediului de maternitate şi a indemnizaţiilor. Citește mai mult pe www.mediafax.ro
Piețe financiaremoney.ro
Senator PNL: Economia din concediul maternal înseamnă asfaltarea a 40 de kilometri de drum
Publicat la 03.12.2010, 19:22:00
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.



