money.ro
🔔 Alerte
Actualitatemoney.ro

Senatul a decis suplimentarea indemnizaţiei pentru copii născuţi în urma sarcinilor multiple

Publicat la 11.05.2009, 18:24:46

Distribuie:WhatsAppFacebookX
Senatul a decis suplimentarea indemnizaţiei pentru copii născuţi în urma sarcinilor multiple
Urmărește money.ro pe Google News

Plenul Senatului a adoptat luni, cu 89 de voturi "pentru", o propunere legislativă prin care, în cazul naşterilor survenite în urma sarcinilor multiple, suplimentar faţă de indemnizaţia stabilită de lege, se acordă câte 600 de lei pentru fiecare copil, începând cu al doilea născut.

Propunerea legislativă aparţine unor deputaţi din rândul minorităţilor naţionale altele decât cea maghiară, precum şi unor parlamentari PNL şi PDL şi are drept obiect acordarea indemnizaţiei pentru creşterea copilului pentru fiecare copil în parte, în cazul sarcinilor multiple.

Astfel, s-a decis că, în cazul naşterilor survenite în urma sarcinilor multiple, suplimentar faţă de indemnizaţia stabilită de lege, se acordă câte 600 de lei pentru fiecare copil, începând cu al doilea născut. De asemenea, iniţiatorul a mai precizat şi că de indemnizaţie pentru creşterea copilului beneficiază şi "persoanele care se află în plată la data intrării în vigoare" a Legii.

Sursa: NewsIn

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește pe Google NewsAdaugă ca sursă preferată

Articole înrudite