Vicepreşedintele Senatului, democrat-liberalul Alexandru Pereş, a atras atenţia preşedintelui de şedinţă că în rândul senatorilor liberali a avut loc un vot dublu, unul dintre senatori votând şi pentru un coleg absent.
Intervenţia acestuia a fost urmată de cea a senatorului liberal Dan Radu Ruşanu care a afirmat că "un vot nu influenţează rezultatul votului", "chiar dacă ar fi aşa cum spun colegii de la PD-L".
După această replică, senatorii PD-L au anunţat că vor părăsi sala.
Senatul este prima Cameră sesizată în acest caz, Camera Deputaţilor fiind decizională.
Citeste mai departe pe Realitatea.NET
Senatul a respins propunerea ca referendumul să aibă loc în aceaşi zi cu alegerile prezidenţiale
Publicat la 13.10.2009, 15:04:58
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
Bursa își revine după o zi agitată. BET încheie ședința pe plus, iar euro atinge un nou record
Piețe financiare
Curs BNR valabil 7 octombrie 2026: Leul slăbește puternic. 1 euro costă acum 5.3527 lei

Piețe financiare
Aurul sfidează dobânzile: de ce băncile centrale continuă să cumpere metalul prețios
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3306 lei, franc la 5.7358 lei

Piețe financiare
