Se pare că nu. „Cred că vom avea şi noi creştere măcar în prima parte a zilei. Apoi, cine ştie ce se va mai întâmpla?! Piaţa este foarte capricioasă“, crede Marcel Murgoci, directorul de operaţiuni al casei de brokeraj Estinvest.
„Sunt tentat să cred că azi cumpărătorii se întorc ceva mai decişi cu faţa la piaţă“, adaugă brokerul de la Estinvest. Brokerii vorbesc, de obicei, despre „întoarcerea cumpărătorilor în piaţă“ atunci când aceştia decid prin creşterea cererii lor tendinţa preţurilor. Altfel, desigur, ce se vinde, se şi cumpără.
Pieţele contractelor la termen (futures, v.Bloomberg), care au ca obiect principalii indici bursieri ai lumii, erau confuze, la ora 9, ora noastră. Pariurile pe indicii germani şi francezi erau când timid optimiste, când vag pesimiste.
Va fi fiind degradarea Japoniei de către agenţia de rating Moody’s unul dintre motivele ezitărilor din această dimineaţă. Dar pe piaţa Japoneză se cântă un alt fel de operă.
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) pleacă azi de la niveluri relativ confortabile ale indicilor săi.
În Germania se aşteaptă cel mai ascultat indice „de sentiment“ din Europa, cel al climatului afacerilor, enunţat de insitutul IFO, din Germania. , apoi tot din Germania va veni, Studiul sentimentului , făcut de ZEW. Alte posibile stimulente , vedeţi în „Ştirile care vor mişca pieţele lumii“.
La Bucureşti doar indicele BET FI, al societăţilor de investiţii financiare şi al Fodului Proprietatea (FP), a reacţionat ieri suficient de rapid ca să nu fie amuţit de închiderea sesiunii de tranzacţionare.de la 16.45. A scăzut cu peste 1%, tocmai pentru că titlurile amintitte sunt şi cele mai căutate de investitorii străini.
Şi ceilalţi indici de la Bursa de Valori Bucureşti (BVB) şi-au diminuat mult creşterile înaintea închiderii.
BET, indicele de referinţă oficial al Bursei de Valori Bucureşti (BVB) s-a oprit la 4.557 puncte, deasupra suportului de pe la 4400, minimul din primăvara anului trecut. BET este media ponderată a variaţiilor preţurilor celor mai importante 10 acţiuni al BVB, cu excepţia societăţilor de investiţii financiare şi a Fondului Proprietatea (FP).
BET: +0,58%
Indicele BET Fi este cel mai sensibil la schimbări, căci face media ponderată a variaţiilor preţurilor societăţilor de investiţii financiare (SIF-urile) şi ale Fondului Proprietatea (FP). Indicele a închis în scădere cu -1,08%, până la 17.618 puncte, deasupra suportului de pe la 17.000 de puncte, din zona minimelor de la sfârşitul lunii mai 2010.
BET FI: -1,08%.
Reamintim reperele furnizate de Dan Rusu, şeful departamentului de cercetare al casei de brokeraj BT Securities. „În zona care urcă de la suporturile de la 14.000 – 15.000 până la 17.000 de puncte, avem nişte suporturi destul de solide, dar cred că aici indicele doar îşi va mai întârzia o vreme căderea SPRE 10.700 de puncte, previzibilă pentru sfârşitul anului“, estima Dan Rusu săptămâna trecută.
Indicele BET XT, al celor mai importante 25 de acţiuni inclusiv SIF-urile şi FP, este la doar 10 puncte, peste suportul de la 400 puncte, care i-a oprit deocamdată traseul spre minimele anului 2009.
BET XT: +0,11%
Indicele compozit BET C, al tuturor acţiunilor de la bursă (cu excepţia SIF-urilor) stă cel mai bine , cu 179 de puncte peste suportul de la 2600 de puncte, de acum 20 de luni.
„DIDACTICELE“:...
… că sunt vremuri în care se pot învăţa multe pe viu.
Corecţiile de cotaţii pe pieţele bursiere survin de obicei atunci când investitorii devin mai dornici să încaseze profitul din creşterile anterioare decât să parieze pe creşteri ulterioare. Dar există şi corecţii pozitive la tendinţe negative.
Societăţile de investiţii financiare (SIF-urile) şi Fondul Proprietatea (FP) sunt cele mai lichide (cele mai tranzacţionate, mai uşor de găsit şi mai uşor de vândut) acţiuni de la BVB şi, de aceea, indicele lor este considerat ca un fel de oracol şi pentru restul pieţei.
Indicii sunt nişte medii ponderate ale variaţiilor preţurilor acţiunilor care intră în „coşul“ (portofoliul) fiecăruia,raportate la un reper fixat la lansare (1000 în România).
FP şi SIF-urile sunt nişte mari fonduri de investiţii care au ele însele „expuneri“ (investiţii) în aproape toată economia românească, inclusiv în societăţi energetice la care nimeni, în afară de FP, nu are acces.
De aceea FP şi SIF-urile sunt cele mai căutate, mai ales de investitorii străini şi de aceea au un indice special dedicat, iar noi le urmărim în mod sepecial evoluţia. Din toate aceste motive se şi spune că BET FI, indicele lor, are reputaţia de a anticipa comportamentul întregii burse.
SUPORTURILE sunt minime anterioare relevante ca niveluri până la care preţurile pot scădea, într-o tendinţă curentă, minoră, fără ca tendinţa principală de creştere să fie periclitată. Pot fi şi praguri la care o tendinţă minoră de scădere se opreşte.
REZISTENŢELE sunt maxime anterioare relevante ca niveluri de preţ până la care preţurile pot creşte, într-o tendinţă curentă, minoră, fără ca tendinţa principală descendentă să fie răsturnată. Ele mai pot fi şi praguri peste care tendinţa de creştere minoră nu mai poate trece.
LICHIDITATEA (valoarea tranzacţiilor), este un indicator al uşurinţei cu care poţi găsi acţiunile căutate sau le poţi vinde pe cele care le ai deja, la preţuri cât mai apropiate de cele dorite.
Brokerii se uită la lichiditate ca să caute confirmare pentru tendinţele curente. Dacă aceasta este mică, scăderile sau creşterile de preţuri nu au o mare relevanţă.
Dar dacă lichiditatea este mare (cel puţin peste 12 milioane de euro, în această perioadă, dar cât mai mult peste) şi indici bursieri scad consistent, atunci înseamnă că avem de a face cu o corecţie semnificativă.
VOLATILITATEA, adică variaţiile mari de preţuri, este semn de confuzie pe piaţa, dar convine speculatorilor.
AVERTISMENT
Estimările de mai sus nu sunt nici prognoze nici recomandări pentru anumite decizii de luat la bursă. Responsabilitatea deciziilor este a celor ce le iau.
Articolul se actualizează pînă la deschiderea bursei.
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.