Senzație la CLUJ! U a ajuns în sferturile de finale ale Ligii Campionilor la baschet
Publicat la 23.03.2022, 06:19:32
U-Banca Transilvania Cluj-Napoca s-a calificat în premieră în sferturile de finală ale Ligii Campionilor la baschet masculin, după ce a învins în deplasare echipa belgiană Filou Oostende, cu scorul de 85-74 (31-12, 19-22, 17-25, 18-15), marţi seara, în ultimul lor meci din Grupa K, relatează Agerpres.
Campioana României, debutantă în competiţie, a reuşit să câştige Grupa K, cu 7 puncte, urmată de cunoscuta formaţie spaniolă Unicaja Malaga, 6 puncte, şi Filou Oostende, 5 puncte.
Într-un meci capital, ”U” a început în forţă şi după zece minute conducea cu 31-12. Avantajul maxim al clujenilor a fost de 22 de puncte, dar gazdele au recuperat punct cu punct şi când mai erau trei minute şi jumătate de joc s-au apropiat la trei lungimi, 72-75. Echipa antrenată de Mihai Silvăşan şi-a păstrat cumpătul şi a profitat de criza de timp a formaţiei belgiene (care avea nevoie de o victorie la cel puţin şase puncte), câştigând fără emoţii.
Patrick Richard şi Andrija Stipanovic au fost cei mai buni oameni ai clujenilor.
Silvăşan a rulat următorul lot: Brandon Brown 6 puncte, 2 recuperări, 3 pase decisive, Stefan Bircevic 13 p, 2 rec, 3 pd, Dustin Hogue 12 p, 3 rec, 2 pd, Elijah Stewart 8 p, 3 rec, 1 pd, Patrick Richard 17 p, 5 rec, 6 pd, Karel Guzman 11 p, 2 rec, 2 pd, Nandor Kuti 2 p, 1 rec, Ştefan Grasu 1 rec, Andrija Stipanovic 16 p, 4 rec, 2 pd.
La gazde au jucat Demitrius Conger 5 p, 4 rec, 2 pd, Levi Randolph 12 p, 5 rec, 2 pd, Phil Booth 9 p, 5 rec, 3 pd, Servaas Buysschaert 3 p, 2 rec, 2 pd, Mikael Jantunen 20 p, 6 rec, 1 pd, Keye van der Vuurst de Vries 5 p, 1 rec, 2 pd, Haris Bratanovic 2 rec, Dusan Djordjevic 8 p, 3 rec, 4 pd, Amida Brimah 4 p, 7 rec, 1 pd, Olivier Troisfontaines 8 p, 1 rec.
Tragerea la sorţi a sferturilor de finală va avea loc pe 25 martie.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Sănătate
Dr. Bogdan-Dimitrie Niculae lansează primul manual dedicat complicațiilor procedurilor estetice: „În dermatologia corectivă, frumusețea nu poate fi separată de siguranță!

Sănătate
Prevenția, pe primul loc. Controale cardiovasculare regulate pentru europeni, de la tensiune la colesterol

Sănătate
Europa are nevoie de un milion de medici și asistente în următorii ani. AI nu va putea înlocui personalul sanitar

Sănătate
Tratamentul în străinătate ar putea deveni mai accesibil pentru români. Ce pregătește Europa
![[P] Aleze absorbante pentru incontinență: cum alegi produsul potrivit pentru un confort real](/_next/image?url=https%3A%2F%2Fmoney-ro-cdn.sorin-freciu.workers.dev%2Fstorage%2Fv1%2Fobject%2Fpublic%2Fmedia%2Farticles%2F1787897449276-4kv5shig3ns.jpg&w=1920&q=75)
Sănătate
