In ultima perioada, tot mai multe voci leaga viitorul BVB de un mariaj cu un pretendent puternic, bine cotat pe piata burselor din Europa. Sunt simple zvonuri, sau ati primit deja primele cereri de achizitie?

La nivel global se manifesta tendinta de grupare a burselor, pentru a oferi solutii comune investitorilor, iar pietele incep sa se axeze pe dezvoltarea regionala, si nu doar pur nationala. Bursa se concentreaza pe pastrarea autonomiei si in cazul in care va avea loc o fuziune, va fi facuta doar daca BVB va fi societatea absorbanta. Bursa din Bucu­resti discuta de cativa ani posibilitatile de asociere cu bursele din regiune pentru a facilita accesul usor pe plan regional al investitorilor, dar fara ca BVB sa-si piarda independenta si autonomia. Pentru pastrarea autonomiei, solutia ar fi sa coagulam cat mai multe parteneriate internationale si sa avem legaturi functionale  

Vom face podul de flori al burselor spre piata din Chisinau? Sau ne infratim cu vecinii din Sofia?

Toata lumea este convinsa de necesitatea unor asemenea coagulari, ramane, insa, sa identificam cea mai buna formula. Acum ne concentram pe parteneriate, inclusiv cu bursa din Moldova, pentru ca brokerii sa poata tranzactiona si pe alte piete.

De la programul “O piata puternica”, toata lumea asteapta cresterea pietei de capital din Romania. Multora li s-a lungit gatul privind spre noile listari, promise cu emfaza si amanate cu perseverenta. Ce planuri mai are bursa? Cum incurajati sectorul de retail?

Ne axam in principal pe cresterea numarului de emitenti si pe atragerea investitorilor. Daca vorbesti cu reprezentantii caselor de brokeraj, vezi ca fiecare are in plan cel putin doua-trei listari noi, ceea ce ar insemna peste 100 de companii noi listate la bursa. Totusi, anul acesta ne asteptam la zece listari, incluzand aici si companiile transferate de pe piata Rasdaq. Lucrurile insa nu se opresc la cresterea numarului de emitenti. Dorim sa crestem gradul de perceptie a  pietei in randul investitorilor. Avem un program de educatie a investitorilor, care include si road-show-uri atat in Romania, cat si pe plan extern. In prezent sunt circa 15.000 de investitori care au cel putin o tran­zactie pe luna, si 60.000 de investitori care tranzactioneaza o data la doua-trei luni, si vrem ca numarul celor care aleg sa isi plaseze banii pe piata de capital sa fie cat mai mare. Bursele mai dezvoltate, cum este cea din Polonia, se poate lauda cu peste 200.000 de conturi active.

Va legati sperantele de fondurile de pensii?

Fondurile de pensii sunt raiul pie­telor de capital. Volumele de tran­zactionare au crescut de doua-trei ori in Polonia si Ungaria dupa aparitia fondurilor de pensii. In Romania, fondurile ar putea investi, pe piata de capital, circa 2% din banii disponibili. Totusi, la noi cresterea volumelor s-ar putea sa nu fie atat de mare, intrucat fondurile ar putea opta si pentru tranzactionarea pe celelalte piete. Fondurile de pensii din alte tari nu au ales Romania pentru a investi banii. Majoritatea investesc pe pietele autohtone sau pe cele foarte dezvoltate. Optiunile fondurilor de pensii pe piata din Romania sunt destul de limitate in acest moment, in conditiile in c­are doar cateva companii se pot numi “lichide”.

Ce se mai aude de listarea bursei la propria cota? Cand vom calcula PER-uri pentru BVB? Cum se va face, in cazul in care va fi aprobata?

Ideea nu este abandonata, insa decizia trebuie sa fie a actionarilor. In cazul in care actionarii vor aproba listarea, aceasta ar putea fi efectuata printr-o majorare de capital, urmata de o oferta publica primara. Banii astfel obtinuti vor fi utilizati pentru extinderea pietei de capital. Oricum, listarea nu va avea loc decat dupa consolidarea bursei.

Dupa fuziunea ratata cu Bursa din Sibiu, produsele derivate au fost incluse pe agenda conducerii BVB. Pe cand primele contracte futures si la Bucuresti?

Acestea ar putea fi tranzactionate cel tarziu in prima jumatate a acestui an. Reglementarile si tarifele au fost aprobate. Toate formalitatile au fost indeplinite acum peste 60 de zile. Asteptam doar aprobarea de la Comisia Nationala a Valorilor Mobiliare, insa lipsa de comunicare a facut ca aparitia acestor instrumente sa intarzie. In perioada urmatoare, la BVB se vor putea tran­zactiona si unitati ale fondurilor inchise. Este vorba despre acele fon­duri ale caror portofolii includ societatile care compun un indice bursier. In plus, facem presiuni la Stat pentru listarea titlurilor de stat si a obligatiunilor ipotecare.

La cat estimati ca va ajunge capitalizarea bursiera in perioada urmatoare?

BVB isi propune sa atinga in urmatorii trei ani o capitalizare de 40 miliarde de euro si valori zilnice ale tranzactiilor de 50 milioane de euro. Intentionam sa structuram piata in baza legislatiei europene. BVB este una dintre cele trei tari din Europa care au indeplinit criteriile MiFid, celelalte doua fiind Marea Britanie si Irlanda.

Ne-ati spus ca doriti ca pestisorul de aur sa va aduca cresterea pietei. Mai aveti si alte dorinte?

Actionarii bursei au fost de acord in Adunarea Generala sa ne cautam un nou sediu. Vrem sa avem un centru reprezentativ pentru piata de capital, in care sa mutam intreg grupul Financiar BVB, pentru ca legatura dintre entitati sa fie mentinuta mai usor.

Tot in planurile de viitor intra si vanzarea de date pre si post tranzactionare, care vor ajuta la cresterea veniturilor. In plus, intentionam sa scadem mai mult comisioanele, care deja au fost reduse recent cu 10%.

Curriculum vitae

De profesie avocat, este presedintele Bursei de Valori Bucuresti din februarie 2006.

Anterior detinuse functia de vicepresedinte din 2001.

In perioada 1992- 1995, Stoica a fost presedinte al Bursei de Mãrfuri Bucuresti, si intre anii 1996 si 2000, presedinte al pietei secundare, RASDAQ.

 

 

 

 

BVB, investitorul
Bursa de Valori Bucuresti intentioneaza sa investeasca in acest an 300.000 de euro in actiuni la burse internationale, a declarat directorul general al BVB, Stere Farmache. Plasamentele sunt incluse in planul de afaceri pentru acest an, aprobat la inceputul lunii de actionari. BVB a cumparat de anul trecut actiuni la cinci mari burse internationale listate, New York Stock Exchange, Euronext (opereaza bursele din Paris, Amsterdam, Lisabona si Bruxelles, dar si platforma de tranzactionare pentru instrumente derivate Euronext Liffe din Londra), London Stock Exchange, Deutsche Borse si OMX (reuneste pietele Copenhaga, Stockholm, Helsinki, Reykjavik, Riga, Tallinn si Vilnius), valoarea pachetului ridicandu-se la 50.000 de dolari. Pe langa componenta de investitie, aceste plasamente au fost realizate pentru a cunoaste mai bine modul de guvernare a acestor piete si pentru a putea participa la adunarile generale ale actionarilor, potrivit lui Farmache.

 

MiFid (cuprinde principiile generale aplicabile serviciilor de investitii financiare, pietelor reglementate si sistemelor multilaterale de tranzactionare (sisteme alternative de tranzactionare in legislatia noastra).