Serbia şi sindromul lui Orfeu

Ranchiuna este un sentiment care nu trece, iar în Serbia sunt puţini cei dispuşi să vadă un film despre războiul din Bosnia, regizat de o americancă, notează miercuri ziarul El Pais.

 

Duminică, Tomislav Nikolic, un polician populist cu un trecut naţionalist îngrijorător, a câştigat alegerile prezidenţiale sârbe, învingându-l pe proeuropeanul Boris Tadic. Ar fi totuşi o greşeală să se interpreteze votul ca pe o ilustrare a societăţii, ancorată încă în ranchiuna trecutului. Nikolic a abandonat de-a lungul ultimei legislaturi retorica sa radicală, adoptând un discurs mai moderat, renunţând la tonurile ostile faţă de UE. Nu îi ştie nimeni adevăratele intenţii, iar cotitura lui ar putea fi o simplă schimbare oportunistă; dar nimeni nu poate nega faptul că în ultima campanie ideologia radicală a fost urcată definitiv în pod. Puternicul odinioară Partid Radical nu a întrunit nici măcar pragul necesar intrării în Parlament.

 

Principala explicaţie a victoriei lui Nikolic este probabil criza foarte gravă prin care trece economia sârbă. Rata şomajului este în jur de 24%, de la 14,7% în 2008, potrivit FMI. Tadic a plătit în primul rând preţul crizei, ca mulţi alţi politicieni în Europa. El a trebuit să plătească şi pentru uzura celor opt ani de putere şi nemulţumirea - tot mai extinsă - faţă de corupţie. Mulţi sârbi consideră această problemă o adevărată plagă. Această dezamăgire i-a ţinut în casă pe mulţi alegători ai lui Tadic. Participarea a fost de 46%, cu 22 procente mai mică decât decât în 2008. Iar Nikolic a câştigat alegerile cu 1,5 milioane de voturi, cu 700.000 mai puţin decât la alegerile anterioare, când a pierdut.

 

Promisunea unei atitudini mai ferme faţă de Bruxelles - şi pierderea atracţiei UE în ultimul timp - au putut fără îndoială determina o bună parte din electorat să voteze cu Nikolic. Dar grosul societăţii sârbe este convinsă - chiar dacă nu prea entuziastă - că viitorul său este alături de Cei 27. Dincolo de aceste gesturi simbolice, Nikolic nu se va putea îndepărta de la această cale. Aceasta este baza de pe care a cerut şi primit mandatul său prezidenţial.

 

Neîncrederea - inclusiv ura - între părţi rămâne prezentă în Balcani. Dar probabil din epuizare sau pragmatism, tot mai multe sectoare ale societăţii au acceptat că a privi înapoi nu duce nicăieri. Mai ales în rândul tinerilor este evident acest sentiment. La fel ca Orfeu, ei ştiu că nu pot să iasă din Infern dacă privesc înapoi. Deşi ştia că nu-i este îngăduit, Orfeu nu a putut să reziste să o mai privească o dată pe iubita sa Euridice, pe care a pierdut-o astfel pentru totdeauna.

 

După războaie, societatea sârbă a privit mult înapoi, spre abisul trecutului. Însă victoria lui Nikolic este mai mult rezultatul unei frustrări provocate de criza economică, decât o revenire la dorinţa de confruntare cu Europa Occidentală. Cea mai mare parte a Serbiei este sătulă de toate astea. Poate tocmai de aceea - mai mult din lehamite decât din ranchiună - puţină lume s-a dus să vadă filmul Angelinei Jolie.