Înfiinţată în anul 1967, EMF este vocea industriei de profil europene, reprezentând interesele creditorilor ipotecari şi ale emitenţilor de obligaţiuni ipotecare. EMF furnizează date şi informaţii privind pieţele ipotecare europene, a căror valoare însuma peste 8 mii de miliarde euro la sfârşitul anului 2020. EMF are 14 membri din 12 state ale UE, precum şi o serie de membri observatori. Totodată, EMF include şi Consiliul European pentru Obligaţiuni Ipotecare - European Covered Bond Council (ECBC), care reuneşte emitenţi de obligaţiuni garantate, analişti, bancheri de investiţii, agenţii de rating etc. ECBC are 120 de membri, care reprezintă peste 95% din obligaţiunile ipotecare în circulaţie, cu o valoare de aproape 3 mii de miliarde euro la sfârşitul anului 2021.
” Sergiu Oprescu, preşedinte executiv al Alpha Bank România şi director general al Reţelei Internaţionale Alpha Bank Group, a fost ales vicepreşedinte al Federaţiei Europene a Creditului Ipotecar – European Mortgage Federation (EMF) pentru mandatul 2023-2024”, anunţă banca.
În calitate de vicepreşedinte, Sergiu Oprescu va colabora îndeaproape cu noul preşedinte ales, Roberto Colomer Blasco, şi cu ceilalţi membri ai Comitetului Executiv al EMF pentru a promova creşterea responsabilă şi durabilă a sectorului creditelor ipotecare în Europa. Este pentru prima oară când un reprezentant al Europei de Est este ales în conducerea European Mortgage Federation.
“Sunt onorat să fiu ales în funcţia de vicepreşedinte al Federaţiei Europene a Creditului Ipotecar şi le mulţumesc membrilor EMF pentru încrederea acordată. Este o mare responsabilitate să reprezint piaţa ipotecară la nivel european şi sunt pregătit să valorific întreaga mea experienţă în industria serviciilor financiare pentru a promova creşterea responsabilă şi durabilă a acestui sector”, a declarat Sergiu Oprescu.

