Un nou centru Dacia-Renault s-a deschis la Sofia. Espace Auto, unul dintre dealerii auto locali, a inaugurat un centru service în valoare de un milion de leva, adică peste 500 de mii de euro. Va mai fi investit încă pe atât pentru ca show-room-ul să corespundă standardelor impuse de compania franceza.
Premierul rus Mihail Fradkov a cerut ieri guvernului şi mediului de afaceri să intensifice competitivitatea industriei locale. Este răspunsul găsit de şeful Executivului la aprecierea continuă a rublei, care afecteaza exporturile. Citat de The Moscow Times, Fradkov a cerut identificarea problemelor care împiedică dezvoltarea companiilor ruseşti. Sectorul care are cea mai mare nevoie de susţinere este cel al construcţiilor de maşini, zone în care exporturile s-au redus cu 600 de milioane de dolari în 2005.





