Expunerea va dura circa o jumătate de oră şi va fi transmisă în direct de televiziune pentru a doua oară în istorie, premiera fiind consemnată în urmă cu 40 de ani, pe data de 23 noiembrie 1973. Ceremonia va fi difuzată şi în streaming pe internet pe site-urile www.sindone.org şi pe cel al postului de televiziune Rai, în Sâmbăta Mare, care precedă Paştele catolic.

 

'Nu este doar o simplă observaţie, ci o veneraţie, o privire de rugăciune', a subliniat Papa, referindu-se la acest eveniment. 'Omul din Giulgiu ne invită să-l contemplăm pe Iisus din Nazaret. Această imagine imprimată în pânză vorbeşte inimii noastre şi ne împinge să trecem Golgota (...) şi să ne cufundăm în liniştea elocventă a dragostei', a continuat Suveranul Pontif.

 

Pentru Papa Francisc, 'chipul de pe Giulgiu comunică o mare pace, este ca şi cum ar lăsa să transpară o energie conţinută, dar puternică, ca şi cum ne-ar spune: ai încredere, nu-ţi pierde speranţa, forţa dragostei în Dumnezeu, forţa celui Înviat învinge totul'.

 

La finalul mesajului său, Papa a reluat o rugăciune a sfântului Francisc de la Assisi, cerându-i lui Dumnezeu să-i dea 'o credinţă dreaptă, o speranţă solidă şi o milostenie desăvârşită'.

 

Înaintea expunerii sale televizate, Sfântul Giulgiu a fost arătat unui număr de circa 300 de handicapaţi şi bolnavi care au trecut în mici grupuri prin faţa pânzei, protejată în permanenţă de o vitrină.

 

În anul 2010, expunerea pânzei pentru public timp de două săptămâni în catedrala din Torino a atras 2 milioane de vizitatori, printre care şi fostul Papă Benedict al XVI-lea, care a vorbit despre o 'icoană extraordinară' ce corespunde perfect poveştii morţii lui Iisus din Evanghelie.

 

Noua expunerea 'online' a Giulgiului s-a bucurat deja de un succes notabil, după ce a fost pusă la dispoziţie de compania Apple fiind înregistrate 15.000 de descărcări într-o singură zi.