money.ro
Actualitatemoney.ro

Sfarsitul provizoratului?

Publicat la 19.03.2008, 22:00:00

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Sfarsitul provizoratului?

Nu este greu de presupus ca alegerea lui Ravasio, mai intai in Consiliul de supraveghere al Fondului si apoi la sefia acestuia, nu este straina de coordonata europeana a existentei acestei entitati fascinante. Fascinatia Fondului Proprietatea este contradictorie: pe de o parte, are scopul de a-i despagubi pe deposedatii comunismului prin mecanisme de piata, dar, pe de alta parte, aceasta piata nu este Bursa, ci mai degraba strada sau, fie, cabinetele diferitilor investitori. Despagubitii nerabdatori nu pot spera la preturi mai mari de 50% din valoarea nominala a unei actiuni a Fondului, in timp ce prin Bursa, chiar si in aceste vremuri de restriste, s-ar putea lua mai mult decat valoarea nominala. Or, la Bruxelles sunt urmarite cu atentie tocmai progresele lente ale Fondului Proprietatea (FP) pe drumul catre Bursa.

Sa fie, insa, alegerea lui Giovanni Ravasio sfarsitul provizoratului la FP? Asa ar trebui sa intelegem daca, odata cu investirea sa, s-a renuntat la asa-numita conducere colegiala prin rotatie lunara. Acum, pare ca presedintia prin rotatie a fost o apoteoza a provizoratului in care, de fapt, traieste Fondul de la infiintarea sa, acum trei ani. Pana una-alta, de la fond, in afara de comunicate, vine doar tacere. Printre altele, nu am primit raspunsul la intrebarea: de ce s-a renuntat la progresul conducerii prin rotatie, care fusese anuntata pentru perioada de pana la alegerea unui administrator al fondului? Caci acesta nu s-a ales.

 

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite