Grupul petrolier Shell a anunţat că este de acord în principiu să cedeze controlul proiectului Sakhalin-2, în valoare de 22 de miliarde de dolari, monopolului rus de gaze naturale Gazprom, după luni de presiuni guvernamentale, au declarat surse industriale, conform Reuters.
La sfârşitul săptămânii trecute preşedintele Shell, Jeroen van der Veer şi şeful Gazprom, Alexei Miller, au ajuns la un acord privind faptul că gruparea anglo-olandeză va menţine o participaţiune de blocaj de cel puţin un sfert din proiectul Sakhalin-2, cel mai mare proiect de producţie de gaze naturale lichefiate din lume. Grupul Gazprom nu a dorit să ofere informaţii suplimentare, iar un purtător de cuvânt al Shell a confirmat că întâlnirea a avut loc.
"Pot confirma faptul că directorul executiv al Shell, Jeroen van der Veer, s-a întâlnit cu şeful Gazprom, Alexei Miller şi cu ministrul rus al energiei, Viktor Khristenko la Moscova pentru a discuta probleme legate de proiectul Sakhalin-2", a declarat acesta pentru Reuters. "Discuţiile au avut un final pozitiv dar conţinutul acestora rămâne confidenţial", a continuat purtătorul de cuvând al grupării britanico-olandeze.
Acest acord a survenit după mai multe luni de presiune din partea ministerului rus al resurselor naturale şi a organului acesta de control al mediului, care au acuzat compania Shell de încălcarea reglementărilor ecologice în cadrul proiectului Sakhalin-2.



