In primul semestru, numarul de turisti straini in Ungaria a crescut cu 5%, pana la 17,26 milioane, iar numarul de zile petrecute a crescut cu 3%, pana la 43,2 milioane. Numarul de turisti straini care au vizitat Ungaria in primul semestru al anului a fost de aproape sase ori mai mare decat al celor care au vizitat Romania - 3,005 milioane sau de aproape sapte ori mai mare decat numarul turistilor care au vizitat Bulgaria - 2,67 milioane.
Dintre persoanele care au vizitat Ungaria in primul semestru, 34,20% au tranzitat teritoriul tarii, in timp ce doar un procentaj de 31,30% venise in scop turistic, iar 20,50% au venit pentru a face cumparaturi. Ungurii au facut 7,9 milioane de calatorii in strainatate, mai mult cu 4% fata de primul semestru al anului trecut, iar cheltuielile lor in afara tarii au atins suma de 920,65 milioane de euro.
Bulgaria a atras 2,67 milioane de turisti straini in primul semestru, cu 1,5% mai putini decat in perioada corespunzatoare a anului trecut, potrivit Institutului National de Statistica. Dintre acestia, procentajul celor care tranzitau tara a ajuns la 27,32%, iar aproximativ 58% proveneau din Romania, Grecia, Marea Britanie si Germania. Numarul bulgarilor care au preferat calatoriile in strainatate a crescut cu 9,1% in primele sase luni ale anului, pana la 2,04 milioane.
Cehia a atras 1,8 milioane de turisti straini in al doilea trimestru, in crestere cu 1,5% si 1,2 milioane de turisti straini in primul trimestru al anului, in crestere cu 7,9%. Majoritatea turistilor straini din Cehia provin din Germania, Marea Britanie, Italia si SUA, insa numarul acestora are o tendinta descrescatoare, in timp ce numarul turistilor din Europa de Est este in crestere, acestia cheltuind, insa, mai putin decat turistii din Europa de Vest. Anul trecut, Cehia a inregistrat venituri in valuta din turism de patru ori mai mari decat Romania, de 4,09 miliarde euro, suma care reprezenta 3,1% din PIB-ul tarii.



