money.ro
Actualitatemoney.ro

Si pentru OMV exista un peste mai mare

Publicat la 12.07.2007, 21:00:00

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Si pentru OMV exista un peste mai mare

Grupul austriac OMV hartuieste de mai bine de o luna concurentul mai mic din regiune, MOL, pentru a convinge conducerea acestuia sa se aseze la masa negocierilor privind o preluare amiabila a companiei ungare. Însa, chiar dupa ce OMV, mai devreme sau mai târziu, încet dar sigur, va reusi sa preia grupul ungar, situatia în regiune nu va ramâne linistita pentru mult timp. Dupa cum se stie, într-o economie de piata libera, întotdeauna exista un peste mai mare care sa-l înghita pe cel mai mic. Poate fi si cazul OMV!

Lupta dintre OMV si MOL arata cum sectorul energetic este câmpul de batalie la zi între companii si chiar natiuni. Miza este enorma, accesul la resursele energetice tot mai limitate, pe o piata ai carei consumatori sunt tot mai numerosi si cu apetit tot mai mare pentru combustibili, de oricare natura ar fi acestia, de la cei individuali pâna la cei industriali. Prin preluarea grupului ungar, OMV ar transa o buna parte din jocurile de pe piata de petrol si gaze din regiune, consolidându-si pozitia de cel mai mare grup de profil din Europa Centrala. Pâna la acest statut, lupta nu a fost deloc usoara si cu siguranta nu se va opri aici.

Din punct de vedere regional, OMV sigur se poate considera un mare jucator. La nivel european este, însa, înca departe de mai marii zilei, British Petroleum, Shell sau Total. Iar daca la localizarea geografica a regiunii se include si estul Europei, OMV devine doar comparabil, din punct de vedere al valorii de piata, cu rusii de la LukOil.

Diagnosticul corect al situatiei din regiune ar fi, asadar, consolidarea intermediara a pozitiilor, în care grupul austriac e clar ca si-a asigurat deja un bun avans în fata principalilor competitori, compania ungara MOL si cea poloneza, PKN Orlen.

Senzatia este însa ca austriecii fac doar "treaba murdara" de concentrare a principalilor jucatori din regiune într‑un singur portofoliu, care sa fie apoi preluat de un alt peste mai mare. O strategie a marilor companii care, de altfel, nu se afla la prima aplicare în zona. Merita amintit aici filmul preluarilor bancare succesive din mai mare în mai mare care au dominat piata în ultimii ani, cu banca austriaca HVB, care a facut tot felul de achizitii în regiune, pâna când portofoliul sau de filiale a devenit irezistibil pentru mai marele UniCredit.

Situatia din sectorul bancar pare acum sa se repete si în ceea ce priveste piata regionala petroliera, cu OMV în rolul de "conquistador"! Dar pentru cine face grupul austriac aceasta "treaba murdara", cu ghilimelele de rigoare, ramâne un mare semn de întrebare.

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite