Orarul de tranzacţionare va fi extins cu o oră şi 45 de minute, operaţiunile urmând să se realizeze între orele 9:45 şi 19:00, potrivit unui anunţ al bursei publicat pe site-ul propriu.
Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare a aprobat la finele lunii februarie modificarea programului de tranzacţionare pentru aceste derivate, iar Sibex a stabilit data de la care această extindere va intra în vigoare după consultări cu brokerii.
În prezent, investitorii pot tranzacţiona la Sibex în intervalul orar 9:45 - 17:15. Programul va rămâne neschimbat pentru restul derivatelor transferate la bursa de la Sibiu, cu excepţia contractelor futures denominate în dolari cu activ suport pe indicele Dow Jones, cu care se pot realiza operaţiuni între 9:45 şi 17:00.
Derivatele denominate în lei pe indicele american, unul dintre cei mai importanţi din SUA, au fost lansate la bursa de la Sibiu la 22 ianuarie, odată cu listarea Sibex pe propria piaţă la vedere.
Contractele futures pe indicele Dow Jones au scadenţă trimestrială, maturitatea urcând până la un an. Un contract cuprinde valoarea indicelui înmulţită cu 1 leu sau 1 dolar, în funcţie de moneda în care sunt denominate derivatele respective. Derivatele în lei pe acest indice se plasează pe locul doi în topul lichidităţii la Sibex, fiind devansate de contractele futures cu activ suport pe acţiunile SIF Oltenia.
Sibex prelungeşte orarul de tranzacţionare a derivatelor pe indicele Dow Jones în lei, din 15 martie
Publicat la 10.03.2010, 11:27:30
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Piețe financiare
Curs BNR valabil 3 octombrie 2026: 1 euro = 5.3447 lei. Leul a slăbit în această săptămână
Piețe financiare
Ce urmărim săptămâna viitoare, 5 octombrie 2026 - 10 octombrie 2026
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.2777 lei, franc la 5.5896 lei

Piețe financiare
Euro a sărit la 5,33 lei pe interbancar. Fug banii din România sau e doar teamă? Ce arată cifrele

Piețe financiare
