money.ro
🔔 Alerte
Piețe financiaremoney.ro

Sibiu: 99% din parcelele agricole au fost identificate pe hartile digitizate

Publicat la 25.01.2007, 09:26:27

Distribuie:WhatsAppFacebookX
Sibiu: 99% din parcelele agricole au fost identificate pe hartile digitizate
Urmărește money.ro pe Google News

Potrivit datelor Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie în Agricultură (APIA) Sibiu, identificarea parcelelor realizată prin fotografiere din satelit pentru programul Registrul Fermelor este în proporţie de 99 la sută finalizată, transmite corespondentul NewsIn.

O singură localitate, Bruiu, încă nu apare pe hartă. Potrivit reprezentanţilor APIA Sibiu, harta digitizată este realizată de o firmă din Bucureşti şi se aşteaptă ca până la finele lunii să fie completată şi cu localitatea amintită.

Din februarie, vor începe controalele pe teren, adică confruntarea imaginilor din satelit, cu situaţia fermelor din judeţ. Harta digitală, care va fi accesibilă doar pentru reprezentanţii APIA, este instrumentul principal al Registrului Fermelor.

Începând din acest an, fermierii care doresc subvenţii de la UE trebuie să se afle înscrişi în acest registru. După cum arată directorul Direcţiei pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală, Nicolae Troancă, în judeţ există peste 300.000 de hectare teren agricol, din care 115.900 este arabil.

Pe lângă asta mai sunt 75.700 ha de fâneţe, 106.800 ha de păşuni, 4.800 ha de livezi şi 2,7 ha de vie. În judeţul Sibiu, dintr-un potenţial de 27.657 ferme, cu suprafaţa de peste un ha teren agricol, sunt înregistrate 14.931 ferme. Acestea au o suprafaţă de 85.616 ha din totalul de 115.178 ha teren agricol, adică 74,3 la sută.

Articole înrudite

Cele mai citite

  1. 1România în care nu mai merită să fii sărac. Dar nici bogat nu e chiar simplu să fii
  2. 2Otopeniul, viitorul oraș al sportului. Arena lui Ion Țiriac, cu 5.000 de locuri, gata în 2027
  3. 3Vameșii români încurcă contrabanda China-Ucraina cu o captură „surpriză” de un milion de euro
  4. 4Nobelul pentru Literatură 2026. Cine sunt favoriții și ce șanse au cei doi români aflați pe liste să primească cec-ul de 1,1 milioane de euro
  5. 5Aproape 9.000 de români au încins hora în California. Mici, sarmale, must și costume populare, la doi pași de Silicon Valley

Newsletter zilnic money.ro

Știrile care contează și piețele, în fiecare dimineață, în 2 minute.

Urmărește pe Google NewsAdaugă ca sursă preferată