Siegfried Mureşan: România este printre primele şapte state membre ale UE care au primit deja a doua plată din PNRR
Publicat la 29.09.2023, 12:45:00
„România, printre primele 7 state membre UE care au primit deja a doua plată din PNRR. Sunt foarte bucuros că România a primit astăzi încă 2,76 miliarde de euro de la Comisia Europeană prin Mecanismul European de Redresare şi Rezilienţă. În calitate de co-raportor al Parlamentului European privind acest mecanism, obiectivul meu principal a fost tocmai acesta: să adoptăm în timp util o legislaţie europeană care să permită absorbţia adecvată a fondurilor alocate României şi celorlalte state membre”, a scris Siegfried Mureşan, vineri pe Facebook.
El a mai spus că „este a doua plată pe care o primim pentru finanţarea Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR)”.
„România se numără printre cele 7 state membre ale Uniunii Europene care au primit deja a doua plată pentru PNRR şi printre cele 18 state care au primit cel puţin o tranşă de bani. Cu această plată, România a absorbit deja 9 miliarde de euro, adică peste 30% din suma totală ce ni se cuvine prin acest mecanism (29 de miliarde de euro). Pentru decontarea celei de-a două tranşe, România a trebuit să implementeze reforme şi investiţii importante, precum adoptarea legii decarbonizării, dezvoltarea resurselor umane în domeniul sănătăţii, modernizarea infrastructurii sistemului de învăţământ şi promovarea turismului şi culturii”, a mai precizat Mureşan.
Ministrul Finanţelor Marcel Boloş a anunţat, vineri, că au fost viraţi României, de către Comisia Europeană, banii aferenţi Cererii de plată II din PNRR, respectiv peste 2,7 miliarde de euro.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
Bursa încetinește după startul spectaculos al săptămânii. BET scade marginal, iar lichiditatea rămâne redusă
Piețe financiare
Curs BNR valabil 9 octombrie 2026: 1 euro = 5.3470 lei. Leul câștigă ușor teren
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3501 lei, franc la 5.7355 lei

Piețe financiare
Ușoară corecție pe bursă după începutul excelent de săptămână

Piețe financiare
