money.ro
Piețe financiaremoney.ro

Siemens va cere daune de un milion euro de la angajaţii bănuiţi de corupţie

Publicat la 04.02.2008, 08:43:06

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Siemens va cere daune de un milion euro de la angajaţii bănuiţi de corupţie

Salariaţii bănuiţi, printre care nu se numără membri ai consiliului de administraţie, sunt anchetaţi de justiţie sub suspiciunea de a fi implicaţi într-un vast scandal de corupţie, precizează cotidianul german, citând atât surse juridiare cât şi surse din cadrul companiei.

Aceşti angajaţi au refuzat să accepte să coopereze cu justiţia în cadrul unui program de amnistie acordat salariaţilor care denunţă aceste operaţiuni, şi din acest motiv vor trebui să plătească, în total, suma de un milion euro, afirmă sursele.

Siemens a promis să nu sancţioneze cu duritate, prin concediere sau acţionarea în justiţie, angajaţii care decid că coopereze, oferind informaţii despre eventualele încălcări ale legii sau diferite iregularităţi.

Consiliul de supraveghere al Siemens intenţionează să depună plângere împotriva unor membri din consiliul de administraţie, actuali sau foşti, care vor fi acuzaţi de încălcarea legii sau de neglijenţă, afirmă cotidianul german, preferând să nu ofere detalii privind identitatea acestora.

Siemens este implicat din noiembrie într-un scandal de corupţie şi deturnare de fonduri.

Scandalul i-a costat funcţia pe fostul director executiv Klaus Kleinfeld şi pe preşedintele consiliului de supraveghere Heinrich von Pierer.

Conform informaţiilor apărute în presă, sumele oferite drept mită sau cheltuite în acest scop se ridică la 1,3 miliarde euro.


Sursa: NewsIn

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite