Grupul german Siemens a confirmat că a obţinut un contract cu parteneri argentinieni, pentru contruirea a două centrale electrice în Argentina, pentru o sumă totală de 1,6 miliarde de dolari. Cele două centrale, de la Campana, în provincia Buenos Aires şi din Timbues, în apropierea oraşului Rosario, din provincia vestică Santa Fe, vor fi operate de către companiile de electricitate argentiniene TMB şi TSM.
Fiecare dintre acestea va avea o capacitate de 830 de magawatti. Siemens a câştigat acest contract în defavoarea companiei franceze Alstom şi a celei japoneze Mitsubishi, care şi-au manifestat, de asemenea, interesul pentru acest contract. Ministrul argentinian pentru planificare a dezvăluit numele câştigătorului pentru licitaţie în luna octombrie şi a anunţat suma care îi va corespunde companiei Siemens, respectiv de aproximativ un miliard de dolari.
Construirea acestor două noi centrale se înscrie în cadrul unui vast plan guvernamental pentru evitarea unei crize energetice. După trei ani de creştere economică de peste 8%, economia argentiniană trebuie să-şi folosească toate resursele, iar sistemul de alimentare şi electricitate joacă un rol important în acest aspect.
Siemens va construi doua centrale electrice in Argentina, pentru 1,6 miliarde de dolari
Publicat la 24.11.2006, 09:30:04
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
Ușoară corecție pe bursă după începutul excelent de săptămână

Piețe financiare
Investitorii români reduc expunerea pe giganții tehnologici. Pariul pe AI, înlocuit cu energie, cipuri și infrastructură
Piețe financiare
Curs BNR valabil 8 octombrie 2026: 1 euro = 5.3501 lei. Leul câștigă ușor teren
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3527 lei, franc la 5.7285 lei

Piețe financiare
