Astfel, SIF Transilvania a plătit 2,50 lei/unitate, pentru cele 6,8 milioane acţiuni subscrise la Orizont Turism.
Anterior, în luna februarie, societatea de investiţii financiare mai subscrisese acţiuni de 2,65 milioane lei, în cadrul aceleiaşi majorări de capital
SIF Transilvania (SIF3) a hotărât, la sfârşitul anului trecut, să majoreze capitalul social al Orizont Turism Predeal (ORTU) de peste două ori, prin aport în numerar, până la 43,76 milioane lei. În prezent, firma din Predeal are un capital social de 19,34 milioane lei.
Compania hotelieră Orizont Turism are o valoare de piaţă de 10,9 milioane lei (2,58 milioane euro), potrivit ultimului preţ, de 1,41 lei/acţiune, înregistrat în şedinţa bursieră din 9 februarie. Acţiunile Orizont Turism Predeal se tranzacţionează la categoria de bază a pieţei Rasdaq, sub simbolul ORTU.