Astfel, 46 de actionari ai SIF Oltenia, persoane fizice sau firme, sunt prezumati ca actionand concertat. Printre cei 46 de actionari figureaza presedintele UniCredit CA IB, Liviu Giugiumica, fondul STK Emergent, Broker Cluj si mai multe case de brokeraj sau fonduri de investitii.
Numarul total al actiunilor pentru care SIF Oltenia a suspendat dreptul de vot reprezinta 16,1% din capitalul social, in conditiile in care societatea anuntase saptamana trecuta ca mai multi actionari vor avea dreptul de vot suspendat in AGA pentru 9,3% din capital.
Cea mai mare parte dintre acei actionari sunt presupusi ca actioneaza in mod concertat cu omul de afaceri Catalin Chelu si vor avea drepturile de vot suspendate pentru 49,78 milioane de actiuni, reprezentand 8,58% din capitalul social.
De asemenea, fondul de investitii Broadhurst Investment Limited va avea drepturile de vot suspendate pentru 1,61 milioane de titluri, adica 0,28% din capitalul social.





