SIF Oltenia a achiziţionat titluri AUCS de peste 2 miliarde de lei
Publicat la 20.08.2008, 11:57:31
SIF Oltenia deţinea la finele lunii trecute 22,16% din capitalul Automobile Craiova cu 0,1% mai mult ca în luna iunie iar în urma achiziţiilor din ultimele săptămâni, ce însumează aproape 100 de mii de acţiuni, şi-a majorat participaţia cu încă o jumătate de procent. Titlurile au fost cumpărate la preţuri cuprinse între 22 de lei şi aproape 28 de lei pe titlu, cotaţie la care a fost achiziţionat ieri ultimul pachet de peste 17 mii de acţiuni.
Titlurile Automobile Craiova au avut o evoluţie contrară pieţei în această perioadă. De la 1 iulie acestea au o creştere de peste 32% în condiţiile în care şi pe piaţa Rasdaq au avut loc piederi majore.
Ford Motor Company controlează în prezent pachetul majoritar de 72,4% din capital, preluat in urma privatizarii uzinei. Potrivit contractului, AVAS trebuie să răscumpere participaţiile celorlalţi acţionari şi să le cedeze apoi către Ford.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
Bursa încetinește după startul spectaculos al săptămânii. BET scade marginal, iar lichiditatea rămâne redusă
Piețe financiare
Curs BNR valabil 9 octombrie 2026: 1 euro = 5.3470 lei. Leul câștigă ușor teren
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3501 lei, franc la 5.7355 lei

Piețe financiare
Ușoară corecție pe bursă după începutul excelent de săptămână

Piețe financiare
