SIF Oltenia a vândut prin două tranzacţii speciale pe piaţa Deal participaţia deţinută la Automobile Craiova, reprezentând 22,85% din acţiuni, către Ford, au declarat surse din piaţă pentru NewsIn. Tranzacţia s-a realizat pentru 75,25 milioane lei (18 milioane de euro).
Cele 4,329 milioane de titluri au fost cedate prin intermediul a două transferuri, la preţuri pe unitate foarte apropiate de cel încasat de stat atunci când a vândut pachetul majoritar producătorului auto american. O parte din titluri, respectiv 1,025 milioane de acţiuni, au fost vândute la un preţ de 17 lei pe unitate, în timp ce restul pachetului, de 3,3 milioane de titlui, a fost tranzacţionat la 17,5 lei/unitate.
Astfel, valoarea totală de tranzacţionare din piaţă a crescut la aproape 23 de milioane de euro.
Cristina Moldovan, redactor www.tmctv.ro



