SIF Oltenia (SIF5) şi-a constituit în 2008 provizioane pentru acoperirea deprecierilor de active de 167,71 milioane lei (39,64 milioane euro), dar acestea vor afecta doar capitalurile proprii, potrivit ultimelor reglementări ale Comisie Naţionale a Valorilor Mobiliare (CNVM).
Recent, Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare (CNVM) a anunţat că a aprobat ordinul prin care societăţilor de investiţii financiare (SIF) pot include deprecierile de active în capitalurile proprii, fără să ajusteze contul de profit şi pierderi, ceea ce a permis SIF-urilor să rămână cu profiturile obţinute anul trecut.
SIF5 a raportat în 2008 un profit net de 86,74 milioane lei (23,57 milioane euro), în scădere cu 18%, în condiţiile în care şi-a redus cheltuielile cu 50% comparativ cu anul 2007. Totodată, SIF Oltenia propune acţionarilor să folosească tot profitul obţinut anul trecut pentru sursele proprii de finanţare.
Societatea de investiţii are un capital social de 58,02 milioane lei, împărţit în 580,16 milioane de acţiuni, cu valoarea nominală de 0,10 lei.





