Societăţile de investiţii financiare ar putea face salariaţilor Băncii Comerciale Române (BCR) o ofertă pentru acţiunile pe care le deţin la Banca Comercială Română, a declarat pentru The Money Channel, preşedintele SIF Transilvania, Mihai Fercală. 


„Încă nu s-a ajuns la o decizie în acest sens. Mai întai vor fi purtate discuţii cu toţi reprezentanţii SIF-urilor. Abia după aceea, vor fi luate hotărâri”, a mai spus Fercală. Preşedintele SIF 3 Transilvania crede că Erste Bank nu va reuşi să cumpere decat 3% din acţiunile deţinute de salariaţii Băncii Comerciale Române.

În ceea ce priveşte acţiunile deţinute de SIF-uri la BCR, Erste Bank nu a formulat vreo ofertă concretă, a precizat Fercală. „Dar dacă vreuna din SIF-uri si-ar vinde acţiunile, s-ar face vinovată de trădare faţă de celelalte societăţi de investiţii financiare, a precizat preşedintele SIF Transilvania.

Mihai Fercala a subliniat că în cazul în care una dintre societăţi ar trăda, celelalte SIF-uri vor avea în continuare un cuvănt de spus ca acţionari. „Sunt suficiente şi 10% din acţiuni pentru ca SIF-urile să poată avea influenţă în deciziile pe care le ia Erste Bank”.